Marine Le Pen se va retrage temporar, duminică, din funcţia de preşedinte al partidului francez de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN), pentru a avea mai mult timp pentru campania sa electorală, scriu DPA și Agerpres.

Marine Le PenFoto: VALENTINE CHAPUIS / AFP / Profimedia

Le Pen va candida în alegerile prezidenţiale din Franţa anul viitor, iar principalul său contracandidat va fi actualul preşedinte francez Emmanuel Macron. Marine Le Pen a pierdut o dată alegerile prezidenţiale în faţa lui Macron, în 2017.

Pentru a-şi dedica mai mult timp pregătirii campaniei electorale, este de aşteptat ca Le Pen să predea temporar conducerea partidului RN vicepreşedintelui său Jordan Bardella.

Marine Le Pen conduce RN, cunoscut până în 2018 ca Frontul Naţional, din 2018, când l-a înlocuit pe tatăl său, Jean-Marie Le Pen, care a fost liderul acestui partid timp de decenii.

Acum, partidul de extremă dreapta îşi pune speranţele în Bardella, care va împlini 26 de ani duminică şi care este membru al Parlamentului European din 2019.

Potrivit recentelor sondaje de opinie, în alegerile prezidenţiale voturile alegătorilor vor fi împărţite între Le Pen şi Macron, iar învingătorul va fi decis în turul doi cheie, care ar urma să fie organizat în luna mai 2022.