Poliţia spaniolă a anunţat că l-a arestat pe un fost director al serviciilor militare venezuelene de informaţii, generalul Hugo Armando Carvajal, căutat de către Statele Unite, care-l acuză de trafic de droguri, relatează El Pais și News.ro.

Generalul Hugo Armando CarvajalFoto: Wikipedia

Generalul Hugo Armando Carvajal - supranumit ”Puştiul” -, un fost director al serviciilor militare de informaţii în timpul lui Hugo Chavez, a fost arestat la Madrid, a anunţat joi, într-un mesaj postat pe Twitter, Poliţia Naţonală spaniolă.

„El trăia total izolat, fără să iasă sau să se uite pe fereastră, protejat constant de către susţinătorii săi loiali”, precizează poliţia, care a difuzat o scurtă înregistrare video de la arestarea acestuia de către agenţi în ţinută de protecţie.

Carvajal a „dispărut” după ce un tribunal spaniol a aprobat, în noiembrie 2019, o cerere de extrădare americană, justificată prin acuzaţii de trafic de droguri. Poliţia s-a dus atunci la domiciliul acestuia, la Madrid, însă în zadar, iar avocatul său dădea asigurări că nu ştia unde se afla.

Căzut în dizgrație în timpul lui Nicolas Maduro

„Puştiul” a fost degradat de către administraţia preşedintelui Nicolas Maduro, succesorul desemnat al lui Hugo Chavez, deoarece acesta a luat poziţie în favoarea lui Juan Guaido, în februarie, ca preşedinte al Venezuelei.

El a fugit pe mare în Republica Dominicană, după care a ajuns în Spania.

Carvajal era căutat de mult timp de către Trezoreria americană, care-l suspectează de faptul că susţine Frontul Armat Revoluţionar din Columbia (FARC) în traficul de droguri al acestei organizaţii.

Statele Unite îl acuză, într-un act din 2011, de faptul că a coordonat transportul unei cantităţi de peste 5,6 tone de cocaină destinată pieţei americane, din Venezuela în Mexic.

Carvajal, care riscă o pedeapsă de la zece ani de închisoare la închisoarea pe viaţă, neagă orice implicare în traficul de droguri.

El a fost arestat în Spania în aprilie 2019 şi a fost eliberat în septembrie, după ce justiţia spaniolă a refuzat să-l extrădeze motivând că cererea de extrădare americană era „vagă” şi „motivată politic”.

În noiembrie, instanţa s-a răzgândit, însă Carvajal a fugit.

Citește și: