Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Lagarde: Varianta Delta poate întârzia deschiderea totală a economiei

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 9 septembrie 2021, 18:57 Actualitate | Internaţional


Presedintele BCE, Christine Lagarde
Foto: Wikipedia
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că ''impactul pandemiei este mai puţin dur'', dar varianta Delta ar putea să întârzie deschiderea totală a economiei, relatează agenţia EFE, potrivit
Agerpres.

Lagarde a subliniat, într-o conferinţă de presă după reuniunea Consiliului guvernatorilor, că economia zonei euro îşi revine în mod clar, dar ritmul de îmbunătăţire va depinde de evoluţia pandemiei.

"Faza de revenire în ceea ce priveşte recuperarea economică a zonei euro avansează în continuare. Se aşteaptă ca producţia să ajungă să depăşească nivelul anterior pandemiei până la finele anului", a spus Lagarde.

"Cu peste 70% dintre adulţii europeni vaccinaţi, economia s-a deschis în mare măsură, permiţând consumatorilor să cheltuiască mai mult şi companiilor să îşi majoreze producţia", potrivit preşedintelui BCE.

Creşterea imunităţii în faţa coronavirusului înseamnă că "impactul pandemiei este acum mai puţin dur", dar "propagarea la nivel mondial a variantei Delta va întârzia deschiderea totală a economiei", a adăugat Lagarde.

Lagarde a menţionat că, deşi previziunile privind inflaţia au fost revizuite în sus, "inflaţia pe termen mediu se va situa mult sub nivelul ţintei de 2%".

BCE estimează că economia zonei euro va creşte anul acesta cu 5%, faţă de 4,6% cât preconizase în iunie.

Lagarde a adăugat că BCE prevede o creştere de 4,6% în 2022 (4,7% estimarea din iunie) şi de 2,1 % în 2023 (2,1% estimarea anterioară).

BCE mai prognozează o inflaţie de 2,2 în 2021 (1,9% estimarea anterioară), de 1,7% în 2022 şi de 1,5% în 2023.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.



















357 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by