The New York Times: Încă o președinție în pragul eșecului

de DP     HotNews.ro
Joi, 9 septembrie 2021, 6:23 Actualitate | Internaţional


Joe Biden
Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
De acest 11 septembrie un președinte slăbit va prezida peste o țară slăbită. Suntem o țară care nu a putut împiedica un demagog să ajungă la Casa Albă; nu a putut opri o gloată insurecțională să ia cu asalt Capitoliul; nu a putut câștiga (ori măcar evita să piardă) un război contra unui inamic retrograd din punct de vedere moral și tehnologic; nu a putut înfrânge o boală împotriva căreia există vaccinuri sigure și eficiente; și care nu reușește să-și regăsească încrederea în guvern, în presă, în establishment-ul științific, în poliție sau în oricare altă instituție menită a funcționa spre binele comun, scrie The New York Times, citat de Rador.

O civilizație „se naște stoică și moare epicuriană”, scria istoricul Will Durant, referindu-se la babilonieni. Civilizația noastră s-a născut optimistă și luminată, fie și numai după standardele acelei epoci. Acum ai senzația că se ofilește într-o senilitate paranoică.

Joe Biden ar fi trebuit să fie omul zilei: o prezență liniștitoare emanând bun simț, moderație și încredere. Candidat fiind, s-a recomandat drept un președinte de tranziție, un personaj patern după tiparul lui George H.W. Bush care va readuce demnitatea și prudența în Biroul Oval, după falsitatea și haosul de dinainte. E motivul pentru care l-am votat, așa cum au făcut-o și mulți alții care înclinau cândva spre republicani.

Dar Biden a devenit, din contră, emblema zilei: încăpățânat dar șovăitor, ambițios dar inept. Pare a fi ultimul om din SUA care a realizat că, oricât de valide ar fi argumentele teoretice pentru retragerea ultimelor noastre trupe din Afganistan, supozițiile armatei și serviciilor secrete pe care a fost clădită retragerea au fost profund viciate, maniera în care a fost ea executată constituie o rușine națională și un act de trădare morală, iar momentul ales a fost unul catastrofal.

Iată că ne regăsim comemorând prima mare victorie jihadistă asupra Americii, cea din 2001, imediat după ce am încasat a doua mare victorie jihadistă asupra Americii, cea din 2021. Memorialul 9/11 de la World Trade Center - cu apa căzând în cascadă într-un gol pentru a se scurge apoi într-un altul, ieșind din câmpul vizual - nu a părut nicicând mai potrivit.

Acum Biden propune să trecem mai departe cu legea lui a reconcilierii bugetare de 3,5 trilioane de dolari, pe care Jonathan Weisman o califica în The Times drept „cea mai semnificativă extindere a plasei de siguranță naționale de după războiul împotriva sărăciei din anii '60”.

Atunci când Lyndon Johnson și-a lansat războiul împotriva sărăciei, legile asociate acestuia - de la tichete de masă până la asistența publică de sănătate - au fost adoptate de majorități din ambele partide, într-un Congres dominat categoric de democrați. Biden are ambiții similare, dar fără a avea la dispoziție aceleași mijloace politice. Inițiativa aceasta nu se va termina cu bine.

Săptămâna trecută Joe Manchin, un democrat din Virginia de Vest, a publicat în The Wall Street Journal un eseu în care afirma: „Eu unul nu voi susține o lege de 3,5 trilioane de dolari și nimic apropiat de un asemenea nivel al cheltuielilor suplimentare fără a se lămuri mai bine de ce Congresul optează să ignore efectele grave pe care inflația și datoria le au asupra actualelor programe guvernamentale”.

Oare Casa Albă îi acordă mesajului lui Manchin ceva mai multă atenție decât le-a acordat informărilor serviciilor secrete din vară care avertizau în privința perspectivei unei victorii rapide a talibanilor?

Poate că Biden presupune că legea, odată adoptată, se va dovedi tot mai populară în timp, la fel ca Obamacare. Dar acesta e scenariul optimist. O altă posibilitate e ca el să sufere un dezastru legislativ, la fel ca reforma sănătății încercată de Hillary Clinton în 1994, care ar fi pus capăt președinției lui Bill Clinton dacă el n-ar fi făcut un viraj clar către centru, inclusiv prin anunțarea doi ani mai târziu a sfârșitului „asistenței sociale, așa cum o știm noi astăzi”.

Chiar și acest precedent optimist a fost urmat de un fiasco democrat în 2010, când partidul a pierdut 63 de locuri în Cameră. Dacă istoria se va repeta la alegerile generale din 2022, mă îndoiesc că până și cei mai apropiați colaboratori ai lui Joe Biden au încredere că el va avea forța necesară pentru a lupta să-și redobândească poziția în 2024. Și a demonstrat cumva Kamala Harris că are talentul politic necesar pentru a drege lucrurile?

Poate că lucrul care îi va salva pe democrați este acela că slăbiciunea lui Biden l-ar putea tenta pe Donald Trump să încerce (și aproape sigur să și reușească) să obțină nominalizarea republicană la președinție. Însă în acel caz va exista și posibilitatea ca el să câștige alegerile.

Există o cale înapoi de pe marginea prăpastiei. Ea începe prin găsirea de către Biden a unei modalități de a admite public gravitatea gafelor administrației sale. Cel mai rușinos aspect al retragerii din Afganistan îl constituie incompetența Departamentului de Stat în ce privește accelerarea procedurii de eliberare a vizelor pentru miile de afgani eligibili pentru a veni în SUA. Probarea răspunderii ministeriale poate începe cu demisia lui Antony Blinken.

Președintele ar putea de asemenea urma sfatul lui Manchin, care a propus o „pauză strategică”, și i-ar putea presa pe democrații din Cameră să adopte legea cu susținere bipartidă pentru infrastructură de 1 trilion de dolari, fără s-o mai țină ostatică în vederea adoptării legii de reconciliere de 3,5 trilioane de dolari. Infrastructura îi preocupă mult mai mult pe alegătorii de centru decât reînvierea programului Marea Societate [cel din anii '60, amintit mai sus - n.trad.], care teoretic nici n-ar fi trebuit să facă parte din programul lui Biden.

Senzația mea e că Biden nu va face nici una nici alta. Ultimele câteva luni ne-au dezvăluit ceva îngrijorător despre acest președinte: e mândru, inflexibil și se crede mult mai inteligent decât este în realitate. Ceea ce înseamnă vești proaste pentru administrație. Și vești chiar și mai proaste pentru o țară care are nevoie cu disperare să evite o nouă președinție eșuată.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6746 vizualizari

  • -7 (9 voturi)    
    Ca de obicei, democratii isi ucid candidatii, (Joi, 9 septembrie 2021, 7:30)

    emil bobu [utilizator]

    pentru ca nici democratii nu prea sunt intregi la cap.

    Unde e solidaritatea? Biden a reparat multe din esecurile de politica ale lui Trump, dar evident, democratii il critica fiindca nu e perfect, de parca ei ar fi perfecti.

    Cand ai un candidat bun, il sustii, chiar daca nu e perfect, altfel iar castiga Trump si face praf SUA si viitorul climatic al planetei.
    • +5 (7 voturi)    
      care viitor climatic? (Joi, 9 septembrie 2021, 9:53)

      freestyle [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      nu am inteles ce vrei sa spui? poate trump sau biden sa schimbe clima? sunt ca vrajitorii din povesti? unu aduce furtuna celalalt o indeparteaza.
      si apoi ce a reparat biden? ce esecuri a avut trump? biden continua politica lui trump. diferenta este la intern la ajutoarele sociale si la imigratie. in rest, la fel. retragere afghanistan (asta e programata de mult mai mult timp, de pe vremea lui obama), china inamicul public nr 1, refacere infrastructura. poate o schimbare fata de rusia. adica e mai bland. a ridicat sanctiunile si astfel s-a putut sa se continue north-streamul. sa vedem daca reusete sa continue si politica in privinta israelului. in timpul lui trump s-au semnat primele acorduri intre israel si unele state arabe. asta este un succes. biden a inceput prost si daca continua asa vor pierde democratii. articolul este mai mult un semnal de alarma. dar daca caracterizarea lui biden este adevarata atunci nu se va modifica nimic. la anul sunt alegeri, daca democratii pierd majoritatea in congres atunci o sa fie groasa pentru prezidentiale in 2024.
      • +2 (2 voturi)    
        Aveti dreptate, (Joi, 9 septembrie 2021, 11:46)

        Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui freestyle

        Replica D-voastra incepe astfel: "...nu am inteles ce vrei sa spui?..."

        Insa, acesta este valabil pentru oricine face greseala de a citi gandurile tovarasul @emil bobu...

        In acelasi timp, va asigur ca nici macar acestui tov.@ NU ii este foarte clar ce vrea sa afirme, si de aceea el nici NU citeste inainte de a TRIMITE,...

        Desigur, @e.b. a votat cu Biden si este singurul care se declara multumit de realizarile sale si, bineinteles il va vota si in 2024, in ciuda celor semnalate de NY Times, un ziar Pro-Democratic
  • +2 (10 voturi)    
    Titlul e fake news (Joi, 9 septembrie 2021, 7:44)

    moto33 [utilizator]

    Establishmentul stiintific, e controloat de oligarhi, ca sa reduca si mai mult libertatile oamenilor, stiinta e noua religie, science says. (Fauci primeste 400 000 de dolari pe an la 80 de ani pt postul de portavoce)

    Trump e demagog doar pt ca a fost votat de America rurala crestina si working class, demografii ce se vor reduce la tacere.

    Au fost prezenti agenti FBI (agitatori) la capitoliu care sa indrume oameni inainte sa intre in interior, oameni pe care i-au urmarit ulterior.

    E o boala care afecteaza persoanele foarte bolnave sau foarte batrane (sistem de imunitate distrus). Nu-s vaccinuri sigure si eficiente. Rockefeller si Bill Gates finanteaza registrul pt pasaport anti-vaccinare? Really?

    Retragerea din Afganistan a fost planificata.

    Biden si-a acceptat de bunavoie rolul de tap ispasitor?

    Lügenpresse!Lügenpresse!Lügenpresse!
    • +3 (3 voturi)    
      Corect (Joi, 9 septembrie 2021, 11:58)

      Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui moto33

      'Lügenpresse' = Presă mincinoasă, dar trebuie sa recunoastem ca:
      1 - Isi face bine treaba...
      2 - Stie sa primeasca zeci, si sute de Milioane $,
      3 - A facut Lumea de NErecunoscut,
      4 - Vointa Popoarelor NU mai conteaza in fata lor...
      5 - Presa va hotara si conduce destinele oamenilor...
      6 - Tot ea va DECIDE cand va fi 'Razboi si Pace'...
      Etc, etc....
  • +1 (5 voturi)    
    Divizarea in US (Joi, 9 septembrie 2021, 7:57)

    feroviarul123 [utilizator]

    Este prea mare pentru a fi reparata de un republican sau democrat. Poate un independent sa o facă, dar întâi sa supraviețuiască mandatului lui Biden.
  • +3 (11 voturi)    
    Te lepezi de Satana (Joi, 9 septembrie 2021, 8:59)

    Tyrion.lann [utilizator]

    Cam ceva pe genul asta face toata presa din America in momentul asta, Satana fiind Joe Biden, in momentul in care toata lumea a inceput sa vada ceea ce era evident dinainte de alegeri, ca este incapabil sa conduca cu succes.
    Toti s-au tinut de nas, au pretins ca e grozav doar ca sa nu castige celalalt candidat, desi era evidenta incompetenta lui Biden.
    Acum sa se spele cu el pe cap, caci presa e ceea care l-a adus in Casa Alba.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by