Roya Rahmani, prima femeie ambasador a Afganistanului în Statele Unite care și-a părăsit postul în iulie, este în mod clar oripilată de preluarea de către talibani a țării, dar nu este surprinsă și acuză, într-un interviu, fostul guvern de la Kabul susținut de America de eșecul de a conduce țara, relatează Reuters.

Talibanii patruleaza prin KabulFoto: AFP / Profimedia Images

De asemenea, potrivit acesteia, corupția generală a pavat în cele din urmă calea spre victoria talibanilor.

Ea a avertizat de asemenea Statele Unite, care suferă încă după înfrângerea sa, că ascensiunea talibanilor va avea consecințe geopolitice de anvergură.

"Eu, în calitate de afgană, nu am fost surprinsă de faptul că talibanii au preluat Afganistanul așa cum au făcut-o și cât de repede au făcut-o, parțial din cauza lipsei de putere a guvernului afgan care era în vigoare la acea vreme", a spus Rahmani.

Președintele Joe Biden a recunoscut că el și alți oficiali erau conștienți de riscul ca guvernul afgan să se prăbușească după retragerea armatei SUA.

Dar ei spun că au fost surprinși de viteza victoriei talibane, un calcul greșit care a contribuit la o evacuare aeriană haotic de către SUA a cetățenilor americani și a afganilor vulnerabili. Treisprezece militari americani și zeci de afgani au fost uciși într-un atentat sinucigaș în timpul operațiunii.

Biden, într-un discurs de luna trecută, a acuzat trupele afgane de lipsa unei „voințe de a lupta” pentru viitorul țării lor. Rahmani a văzut lucrurile altfel.

”Nu este vorba despre forțele afgane care nu erau dispuse să lupte pentru libertatea lor și pentru protecția poporului lor. Conducerea era coruptă. Și au predat, practic, țara talibanilor", a spus ea, fără a furniza afirmații specifice.

Aici este vorba în special de decizia lui Ashraf Ghani de a abandona președinția și de a părăsi Afganistanul pe 15 august, care a fost „extrem de dezamăgitoare și jenantă”, a spus ea.

Ghani a declarat miercuri că a plecat pentru că voia să evite vărsarea de sânge. El a negat acuzațiile că ar fi furat milioane de dolari la ieșire.

„Plecarea din Kabul a fost cea mai dificilă decizie din viața mea”, a spus Ghani.

Rahmani, care are 43 de ani, a părăsit postul de ambasador în Statele Unite după aproape trei ani în acest rol. În timpul petrecut în funcția de amabsador, ea s-a luptat cu ceea ce credea că este un dosar motivat politic privind un proiect de construcție a ambasadei.

Ea a negat orice acțiune greșită și un tribunal anticorupție a găsit defecte în dosar și l-a trimis înapoi chiar înainte ca guvernul afgan să se prăbușească.

„Invit orice organ de anchetă să se uite la toate documentele”, a spus ea.

Însă acuzațiile lui Rahmani privind corupția la scară largă și gestionarea defectuoasă din Kabul poartă ecourile avertismentelor actualilor și foștilor oficiali americani făcute timp de ani de zile.

Experții spun că corupția erodează în mod constant credința afganilor obișnuiți în guvernul susținut de SUA și chiar îi îndreaptă pe unii către talibani.

Rahmani a descris că a fost exclusă din discuțiile dintre Washington și Kabul, inclusiv în timpul administrației Trump. Niciuna dintre țări nu părea să se pregătească pe deplin pentru consecințele retragerii SUA, a spus ea.