Liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, ale cărui intervenţii publice sunt foarte rare, a cerut noului Guvern taliban de la Kabul să impună respectarea legii islamice sharia, în primul său mesaj de după preluarea puterii de către islamişti în Afganistan, în urmă cu peste trei săptămâni.

Mawlawi Hibatullah Akhundzada, liderul suprem al talibanilorFoto: Wikipedia

„Îi asigur pe toţi concetăţenii noştri că guvernanţii vor munci din greu pentru a impune respectarea regulilor islamice şi sharia în ţară”, declară el, citat într-un comunicat, relatează AFP, potrivit News.ro.

Hibatullah Akhundzada şi-a îndemnat concetăţenii să nu părăsească ţara şi a dat asigurări că regimul taliban „nu are nicio problemă cu nimeni”, după ce peste 120.000 de afgani s-au exilat în ultimele săptămâni, de frica talibanilor.

În acest lung mesaj, liderul suprem taliban anunţă că doreşte „relaţii puternice şi sănătoase cu vecinii Afganistanului şi cu toate celelalte ţări”.

El dă asigurări că regimul său va adopta „măsuri puternice şi eficiente pentru apărarea drepturilor omului”.

Talibanii au prezentat marţi, la trei săptămâni după ce au ajuns la putere în Afganistan, o parte a viitorului lor guvern, care este condus de către Mohammad Hassan Akhund.

Cofondatorul mişcări talibane Abdul Ghani Baradar urmează să fie numărul doi în noul Executiv, a anunţat într-o conferinţă de presă, la Kabul, principalul purtăror de cuvânt taliban Zabihullah Mujahid.

Ascultat de diverse facţiuni talibane, care îl respectă, Abdul Ghani Baradar a coordonat negocierile de la Doha cu americanii care au condus la retragerea forţelor străine din ţară.

Între alţi nominalizaţi anunţate marţi seara se află mollahul Yaqoub, fiul mollahului Omar, în postul de ministru al Apărării şi Sirajuddin Haqqani, liderul reţelei Haqqani, în postul de ministru de Interne.

Amir Khan Muttaqi, negociatorul taliban de la Doha a fost numit la conducerea Ministerului de Externe.

”Guvernul nu este complet”, a subliniat Zabihullah Mujahid, care a dat asigurări că mişcarea talibană, care a promis un Executiv ”incluzător”, va încerca să ”ia oaneni din alte regiuni din ţară”.

CITEȘTE ȘI: