Numeroase focuri de armă au fost auzite marți în Kabul, talibanii încercând să suprime protestele izbucnite împotriva lor în capitala afgană, relatează Euronews.

Proteste impotriva talibanilor in KabulFoto: HOSHANG HASHIMI / AFP / Profimedia

Talibanii au deschis focul pentru a dispersa mulțimile și le-au spus jurnaliștilor acreditați să nu mai filmeze.

Sute de bărbați și femei au scandat sloganuri ca „Trăiască Rezistența!” și „Moarte Pakistanului”, țară care i-a susținut pe talibani în timpul exilului lor, relatează Reuters.

„Guvernul islamic trage în oamenii noștri”, a relatat o femeie panicată pentru agenția de presă Asvaka care a avut jurnaliști la fața locului.

„Aceste persoane (talibanii) sunt foarte nedrepte, ei nu sunt deloc oameni”, a mai declarat femeia.

Străzile s-au golit după 10 minute de focuri de armă non-stop. Potrivit agenției Reuters, nu au fost raportate victime deocamdată.

Talibanii au preluat controlul asupra capitalei afgane pe 15 august după o ofensivă fulger care a dus la prăbușirea forțelor guvernamentale.

Luni, aceștia au declarat că au preluat controlul asupra întregii Văi Panjshir, ultima redută a luptătorilor rezistenței.

Ahmad Massoud, liderul rezistenței din regiune, a făcut apel la o „revoltă națională” împotriva talibanilor.

Protestele izbucnite marți au coincis cu reluarea cursurilor universitare, studenții fiind segregați în funcție de sex și separați de draperii, în conformitate cu cererile talibanilor.

REFERINȚĂ: