Justiţia belarusă a condamnat-o luni la 11 ani de închisoare pe opozanta Maria Kolesnikova una dintre figurile emblematice ale protestelor de anul trecut, o sentinţă care „încununează” reprimarea oricărei opoziţii faţă de regimul lui Alexandr Lukaşenko, relatează AFP și Euronews.

Maria Kolesnikova a fost condamnata la inchisoareFoto: Ramil Nasibulin / TASS / Profimedia Images

Condamnările lui Kolesnikova - dar şi a lui Maxim Znak la zece ani de închisoare - au fost anunţate de către serviciul de presă al lui Viktor Babariko, alt opozant încarcerat, pentru care cei doi au muncit, potrivit News.ro.

Kolesnikova şi Znak au fost judecaţi cu privire la „complot în vederea preluării puterii” şi „îndemnuri la acţiuni care aduc atingere securităţii naţionale”.

Procesul celor doi opozanţi, încarceraţi de 11 luni, a fost deschis la începutul lui august şi a avut loc cu uşile închise, iar puţine detalii au ajuns publice în contextul în care presa independentă, ONG-uri şi opoziţia sunt vizate de o reprimare fără reţineri de luni de zile.

Potrivit unor imagini difuzate luni pe conturi ale mesageriei Telegram, Maria Kolesnikova, în vârstă de 39 de ani, zâmbind, a făcut semnul inimii cu mâinile încătuşate, în cuşca de sticlă a acuzaţilor.

Acest semn este unul dintre gesturile chemării la contestare în 2020.

Tânăra a fost arestată în septembrie 2020, după ce s-a opus în mod spectaculos unei încercări a autorităţilor de a o expulza, împotriva voinţei sale, din ţară.

Potrivit unor apropiaţi, Serviciile Speciale belaruse (KGB) au răpit-o atunci, iar apoi i-au pus un sac pe cap şi au condus-o la frontiera ucraineană.

Maria Kolesnikova era una dintre cele trei femei popularizate ale contestării - alături de Svetlana Tihanovskaia, care a candidat la preşedinţie în locul soţului încarcerat, şi Veronica Ţepkalo.

Tihanovskaia şi Ţepkalo au fugit din ţară, la presiunea autorităţilor.

Pe același subiect: