Ambasadorului emiratului Qatar în Afganistan a anunţat că o echipă tehnică a reuşit să redeschidă aeroportul din Kabul pentru primirea de ajutoare şi că acesta va fi pregătit pentru zboruri civile în scurt timp, a transmis Al-Jazeera sâmbătă, potrivit Reuters.

Aeroportul din KabulFoto: Maxar

Pista aeroportului din Kabul a fost reparată în cooperare cu autorităţile din Afganistan, a spus ambasadorul, conform Al-Jazeera. Televiziunea de ştiri din Qatar a mai relatat că au fost operate două zboruri interne din Kabul spre oraşele Mazar-i-Sharif şi Kandahar.

Vineri, Qatarul, aflat în prima linie în negocierile internaţionale cu talibanii reveniţi la putere în Afganistan, declara că spera să vadă deschiderea de "coridoare umanitare" în aeroporturile din această ţară în 48 de ore, a informat France Presse.

"Sperăm să vedem în următoarele 24 sau 48 de ore deschiderea de coridoare umanitare pentru ca ajutorul umanitar să poată intra prin aeroportul din Kabul şi alte aeroporturi funcţionale", a declarat din Afganistan, la televiziunea Al-Jazeera, Mutlaq Al-Qahtani, trimis special al ministrului afacerilor externe.

După ce a fost prima ţară cu un avion ce a putut ateriza miercuri pe pista aeroportului capitalei afgane după plecarea ultimilor militari americani, emiratul din Golf a confirmat joi că lucrează la reluarea operaţiunilor tehnice în structurile aeroportuare.

Qatarul se află în prezent în centrul atenţiei comunităţii internaţionale pentru capacitatea sa de comunicare cu noua putere de la Kabul. Această ţară bogată din Golf a jucat de asemenea rolul de mediator în procesul de pace dintre guvernul afgan şi talibani înainte ca islamiştii să recucerească puterea. (Sursa: Agerpres)