Fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari, în vârstă de 84 de ani, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, se retrage din viaţa publică din cauza efectelor bolii Alzheimer de care suferă, a anunţat joi Preşedinţia Finlandei, citată de AFP.

Din cauza unui "stadiu avansat" al bolii neuro-degenerative, Martti Ahtisaari, specialist în medieri de pace, "s-a retras din toate angajamentele sale publice", arată Palatul Prezidenţial într-un comunicat. El primeşte ajutor în viaţa de zi cu zi, la domiciliu, şi uneori este internat într-un centru de îngrijire, precizează aceeaşi sursă.

În martie anul trecut, Ahtisaari a avut COVID-19.

Preşedinte al Finlandei din 1994 până în 2000, Martti Ahtisaari a primit în 2008 Premiul Nobel pentru Pace ca recompensă pentru eforturile sale în favoarea soluţionării de conflicte şi pentru talentul său de mediator, în special în Indonezia, Namibia, Irlanda de Nord şi în Balcani.

Fost diplomat al ONU, el a supervizat negocierile de reconciliere din 2005 între guvernul indonezian şi rebelii din Mişcarea pentru un Aceh Liber (GAM), precum şi drumul Kosovo spre independenţă.

Născut pe 23 iunie 1937 la Vîborg (pe atunci Viipuri) în actuala Rusie, Ahtisaari a fugit în Finlanda după anexarea Careliei finlandeze de către Moscova, la finalul unui sângeros război ruso-finlandez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. (Sursa: Agerpres)