Trupele americane și-au început retragerea de pe aeroportul din Kabul, a declarat sâmbătă Pentagonul, în timp ce eforturile de evacuare din capitala afgană au intrat în etapele finale, potrivit Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Președintele Joe Biden a trimis la începutul acestei luni mii de soldați la aeroportul din Kabul în timp ce talibanii recucereau Afganistanul, totul pentru a ajuta la evacuarea cetățenilor americani, a afganilor care riscau să rămână și a altor străini disperați să fugă.

La vârful desfășurării acestor trupe, circa 5.800 de soldați americani asigurau paza Aeroportului Internațional Hamid Karzai, unde o operațiune de transport aerian fără precedent urmează să se încheie marți.

După ce un oficial american a declarat pentru Reuters că în prezent mai puțin de 4.000 de soldați au rămas pe aeroport, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat reporterilor într-un briefing că retragerea a început oficial, dar a refuzat să spună câți membri ai serviciului au rămas încă.

Numărul celor evacuaţi din Afganistan de atunci a ajuns sâmbătă la circa 112.000, dintre care 5.400 sunt cetăţeni americani.

Oficialii americani au declarat că, pe măsură ce trupele sunt extrase pe calea aerului, există o îngrijorare din ce în ce mai mare cu privire la amenințarea reprezentată pentru aeroport de militanții grupului Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K), cu accent pe atacurile cu rachete și cu vehicule cu explozibil.

În urma atacului sinucigaș al Statului Islamic de joi, care a ucis circa 160 de civili afgani și 13 soldați americani, armata americană a lansat vineri un atac cu drone care a vizat membrii grupului din provincia Nangarhar, la est de Kabul.