Procurorii argentinieni l-au inculpat pe preşedintele Alberto Fernandez pentru că a încălcat carantina obligatorie anul trecut, când a găzduit o petrecere împreună cu partenera sa, relatează media locale joi, potrivit Reuters și Agerpres. Dailies Clarin şi La Nacion au difuzat informaţia, citându-i pe procurori, care însă nu au confirmat-o independent pentru Reuters. Cazul împotriva lui Fernandez a făcut titluri de prima pagină în ultimele săptămâni, în condiţiile în care Argentina a impus un lockdown mai strict decât majoritatea ţărilor pentru combaterea pandemiei. În iulie anul trecut, Fernandez însuşi a interzis toate reuniunile sociale, ceea ce nu l-a împiedicat să găzduiască una de ziua partenerei sale, Fabiola Yanez.

HotNews.roFoto: Hotnews

Anterior în cursul zilei de joi, Alberto Fernandez a participat la o audiere în acest dosar şi s-a oferit să plătească o amendă pentru soluţionarea cazului.

Parlamentarii de opoziţiei au încercat chiar să declanşeze un proces politic împotriva lui Fernandez din cauza petrecerii în cauză, deşi au şanse mici de reuşită din cauză că majoritatea parlamentarilor sunt aliniaţi cu partidul de guvernământ