Sari direct la conținut

Doi congresmeni americani au plecat în secret, fără a fi autorizați, la Kabul / Oficiali: Gestul lor este „unul dintre cele mai iresponsabile lucruri”

HotNews.ro
Aeroportul din Kabul, Foto: Meryl Curtat / AFP / Profimedia
Aeroportul din Kabul, Foto: Meryl Curtat / AFP / Profimedia

Doi congresmeni americani, Seth Moulton și Peter Meijer au făcut marți o călătorie neautorizată la Kabul, înfuriindu-i la culme pe oficialii Departamentul de Stat și pe cei de la Pentagon, au declarat pentru Washington Post două persoane familiare cu această chestiune, scrie The Week. Asta în ciuda eforturilor disperate ale SUA de a aduce acasă cetățenii americani și contractorii afgani care au lucrat pentru armata americană în Afganistan. Mai mult, duminică seara consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, a avertizat că amenințarea unui atac al Statului Islamic împotriva aeroportului este cât se poate de „reală” și „acută”.

Moulton și Meijer sunt veterani care au luptat în Irak și critici ai strategiei președintelui Biden în Afganistan. Purtătorul de cuvânt al lui Moulton, Tim Biba, a declarat pentru Washington Post că cei doi au zburat mai întâi către Emiratele Arabe Unite și apoi „au găsit o cale ca să ajungă la Kabul”. Biba a spus că Moulton și Meijer au decis că vor părăsi Kabulul doar dacă vor putea urca într-un avion cu cel puțin trei locuri goale, astfel încât să nu ia locurile unor persoane care ar urma să fie evacuate.

Mai mulți oficiali americani și diplomați au respins gestul celor doi congresmeni, spunând că le-au ocupat inutil timpul celor care încearcă să scoată oamenii din Afganistan cât mai repede posibil.

Un diplomat furios a declarat pentru Post că gestul celor doi este „unul dintre cele mai iresponsabile lucruri pe care le-am auzit a fi făcute de către un parlamentar” Merită condamnate asemenea gesturi”.

Un alt înalt oficial al administrației a descris acțiunea ca fiind „la fel deprostească pe cât de egoistă. Ocupă locurile unor americani sau afgano care ar putea ajunge în SUA. Și pentru ce? Ca să aibă momentul lor de glorie în fața unor camere de televiziune!”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro