Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, într-un discurs televizat, că SUA respectă ritmul evacuării trupelor din Afganistan pentru a finaliza retragerea până pe 31 august, conform planificării, transmit dpa și Agerpres. "În prezent, suntem în grafic pentru a termina până pe 31 august. Cu cât putem termina mai repede, cu atât mai bine. Fiecare zi de operaţiuni aduce riscuri suplimentare trupelor noastre", a declarat preşedintele Biden, care a adăugat că finalizarea operaţiunii până la termenul limită "depinde de continuarea cooperării talibanilor".

Joe BidenFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Joe Biden a spus că a fost informat despre "riscurile în creştere" de pe teren, unde "există provocări reale şi semnificative" ce trebuie luate în considerare, subliniind creşterea ameninţărilor din partea ISIS-K, o grupare teroristă activă în Afganistan.

"Fiecare zi în care suntem pe teren reprezintă o altă zi în care ştim că ISIS-K încearcă să vizeze aeroportul şi să atace atât forţele SUA, cât şi forţele aliate şi civili nevinovaţi", a adăugat liderul de la Casa Albă.