Directorul CIA, William J. Burns, a avut o întâlnire secretă la Kabul, luni, cu liderul de facto al talibanilor, Abdul Ghani Baradar, aceasta fiind cea mai importantă întâlnire față în față între talibani și administrația Biden, de când militanții au pus mâna pe capitala afgană,scrie Washington Post, citând surse diplomatice oficiale care au preferat să rămână anonime. Pentru Baradar, rolul de partener oficial de discuții cu șeful CIA vine ca o ironie, după ce în urmă cu 11 ani, CIA îl arestase într-o operațiune comună CIA- Pakistan, Baradar petrecându-și următorii 8 ani în închisoare.

Mullah Abdul Ghani Baradar, liderul talibanilorFoto: YouTube

Decizia președintelui Biden de a-și trimite omul nr 1 al spionajului și cel mai decorat membru al cabinetului său, vine pe fondul unui efort consistent de evacuare a oamenilor de pe aeroportul internațional Kabul în ceea ce președintele a numit „unul dintre cele mai mari și mai dificile operațiuni aeriene din istorie”

Biden se confruntă cu presiuni pentru prelungirea misiunii de evacuare din Afganistan, în timp ce talibanii avertizează că nu vor permite ca operațiunea să depășească termenul de 31 august.

CIA a refuzat să comenteze cu privire la întâlnirea talibanilor, dar discuțiile au vizat termenul limită , încercându-se negocierea acestuia.

Marea Britanie, Franța și alți aliați americani au declarat că au nevoie de mai mult timp pentru a-și evacua personalul, dar un purtător de cuvânt al talibanilor a avertizat că Statele Unite vor trece o „linie roșie” dacă vor menține trupe după data de 31, promițând că vor exista „consecințe”.

Citește continuarea pe Washington Post