Preşedintele ceh Milos Zeman şi-a acuzat propriile servicii de informaţii că interceptează convorbirile telefonice ale unor persoane din cercul său de apropiaţi şi inclusiv pe ale sale, relatează dpa și Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Când vorbesc cu aceşti angajaţi la telefon, sunt şi eu ascultat", a declarat Milos Zeman, în vârstă de 76 de ani, pentru ediţia de luni a ziarului Blesk.

Premierul ceh Andrej Babis i-a promis că această supraveghere se va opri, însă a continuat, a mai spus el. Zeman a aflat acest lucru de la o sursă din cadrul Serviciului ceh de Informaţii (BIS). Pentru interceptarea unui telefon, BIS are nevoie de aprobarea unei instanţe.

Un purtător de cuvânt al serviciilor secrete cehe a afirmat că nu va comenta în legătură cu declaraţiile preşedintelui.

Revista Respekt a făcut referire la contactele strânse ale unui consilier al lui Zeman cu Rusia. În timpul călătoriilor la Moscova, el s-a întâlnit cu membri ai conducerii corporaţiei de stat ruse pentru energie atomică Rosatom.

Relaţiile dintre Republica Cehă şi Rusia sunt tensionate.