”Domnule Biden, am avut încredere în dumneavoastră. Lumea întreagă este dezamăgită”, spune Fawiza Etemadi care deține un restaurant în SUA împreună cu verișorul ei Hamid. Cei doi au privit la televizior momentul prăbușirii Afganistanului în mâinile talibanilor, dar și discursul președintelui american Joe Biden, care spunea că nu exista niciun moment mai potrivit pentru retragerea trupelor americane, iar decizia a fost una corectă.

Imigranti afgani -captura de ecran BBCFoto: Hotnews

Hamid povesteșe că s-au uitat îngroziți la scenele dramatice cu afganii care fugeau pe pistele de la aeroportul din Kabul, cu tot cu familiile lor, încercând să se agațe de avioane și să scape de talibani, lăsându-și în urmă casele și părăsindu-și țara.

Cei doi au părăsit Afganistanul în 1979, în timpul invaziei sovietice.

Mi se rupe inima

În 2009, plină de speranțe, Fawiza s-a întors pentru a ajuta la reconstrucția țării natale. Ea vorbește despre progresele făcute atunci când vine vorba de accesul copiilor la educație și în special al femeilor. Însă toate acestea au fost practic anulate acum.

”Mă doare inima când văd cum suferă oamenii”, mai spune ea, adăugând că a fost dezamăgită de faptul că SUA i-ar fi abandonat, deși este tărâmul democrației și al libertăților omului.

BBC vorbește și despre trauma familiilor militarilor americani care au luptat și au murit în Afganistan. ”Și-a făcut datoria”, spune un militar despre unul dintre soldații uciși pe front, Dylan Elchin. Întrebat dacă nu cumva îl încearcă un sentiment de zădărnicie a sacrificiului făcut de militarii din Afganistan, acesta spune că Dylan a făcut tot ce i-a stat în putință indiferent ce se întâmplă acum.

Care a fost sensul sacrificiului?

”Sensul și scopul (misiunii din Afganistan- n.red) nu vin la pachet cu victoria”, comentează un alt căpitan al armatei americane. ”Uneori ele derivă din sacrificiul oamenilor și experiență. Suntem noi, ca țară, mai bine acum? Sunt ei? E greu de spus”, a mai comentat el.

Joseph Lemm era polițist la momentul atentatelor de la 11 septembrie 2001 din New York. După atacul terorist s-a reînrolat în armata americană și a plecat la război în Afganistan. A fost ucis într-un atac cu bombă în 2015.

Soția sa, Chirstine Lemm mărturisește pentru BBC: ”A plecat acolo ca să facă America un loc mai sigur după atentatele din 11 septembrie. Cum suntem mai siguri acum, când talibanii au preluat controlul? Mi se face rău când mă uit la un război de 20 de ani în care Joe și alți soldați și-au pierdut viața ca să le dăm din nou puterea talibanilor”.