Cu cinci săptămâni înainte ca germanii să meargă din nou la urne, social-democraţii (SPD) i-au ajuns din urmă pe conservatorii Angelei Merkel, potrivit unui sondaj publicat duminică, relatează dpa. Este pentru prima dată din aprilie 2017 când ambele partide au ajuns la acelaşi grad de sprijin în sondajul efectuat de institutul INSA.

Angela MerkelFoto: THOMAS FREY / AFP / Profimedia

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliata sa bavareză CSU au scăzut cu trei puncte procentuale ajungând la cel mai scăzut nivel măsurat vreodată de INSA - 22%. SPD, pe de altă parte, a crescut cu două puncte procentuale, ajungând la acelaşi nivel.

Sondajul de duminică indică o nouă creştere pentru SPD, care i-a depăşit pe Verzi într-un sondaj al aceluiaşi institut publicat săptămâna trecută.

Potrivit sondajului comandat de Bild am Sonntag, Verzii au mai scăzut un punct procentual şi au ajuns la 17%.

Cifrele date publicităţii de INSA arată că Democraţii liberi (FDP) şi Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, au câştigat câte un punct procentual, ajungând la 13% şi respectiv 12%. Extrema stânga, Die Linke, a rămas stabilă la 7%.

Eşantionul INSA a fost de 1.352 de respondenţi care au fost intervievaţi între 16 şi 20 august, marja de eroare fiind de 2,8 puncte procentuale.

Cursa pentru cancelar

La întrebarea pur teoretică a alegerii directe a cancelarului, candidatul la cancelar al SPD, Olaf Scholz, și-a sporit semnificativ avantajul, în săptămâna precedentă, ajungand la 34% (+5). Candidatul Uniunii, Armin Laschet, pe de altă parte, a scăzut în continuare, la 12% (-3).

Laschet e astfel în urma candidatei Verzilor, Annalena Baerbock, cu un procent neschimbat de 13%.

În vara anului 2020, social-democrații au anunțat că îl vor trimite pe Olaf Scholz în cursă. Multă vreme, partidul a rămas blocat în sondaje, cu o susținere de 15-17 %.

Candidatul la cancelar Scholz se bucură însă de o popularitate mult mai mare, în rândul populației. Până în prezent, actualul ministru de finanțe și vicecancelar Scholz desfășoară o campanie electorală imbatabilă. Uniunea și Verzii trec dintr-o criză în alta, cu candidații lor, astfel încât mulți se întreabă dacă aceste partide nu și-au ales candidați nepotriviți.

Variațiuni în barometrul politic

Spre deosebire de Insa, Institutul Allensbach a publicat joi rezultate de 27,5% pentru Uniune și 19,5% pentru SPD, dupa cum relateaza Merkur.de.

Cu toate aceste rezultate orientative, sondajele electorale sunt, în general, pline de incertitudine. Dinamica legăturilor de partid și deciziile de vot pe termen scurt fac mai dificilă evaluarea datelor colectate de institutele de cercetare a opiniei politice. În principiu, sondajele reflectă doar opiniile din momentul sondajului și nu sunt previziuni ale rezultatului alegerilor.