Oficiali ai Fondului Monetar Internațional au declarat miercuri că au suspendat accesul Afganistanului la resursele Fondului, de circa 440 de milioane de dolari, din cauza lipsei de claritate privind componența guvernului țării după ce talibanii au preluat controlul asupra Kabulului, scrie India Today. Anunțul FMI a venit pe fondul presiunilor venite din partea Trezoreriei SUA, care doresc astfel să se asigure că obișnuita alocare de DST-uri (Drepturi Speciale de Tragere) către Afganistan programată a avea loc la începutul acestei săptămâni nu va cădea în mâinile talibanilor.

Fondul Monetar InternationalFoto: Graeme Sloan / ddp USA / Profimedia

"În prezent există o lipsă de claritate cu privire la recunoașterea Guvernului din Afganistan. Drept consecință țara nu poate accesa DST sau alte resurse ale FMI", a declarat un purtător de cuvânt al FMI într-o declarație.

"Așa cum se întâmplă întotdeauna, FMI este ghidat de opiniile comunității internaționale", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Fondul s-a bazat în mod tradițional pe membrii săi pentru a decide dacă se angajează sau nu în discuții cu guverne provenite în urma unor lovituri de stat sau alegeri discutabile.

În 2019, FMI a suspendat accesul Venezuelei la fonduri, după ce mai mult de 50 de țări membre care reprezentau majoritatea participanților la Fondul Monetar au refuzat să recunoască guvernul președintelui Nicolas Maduro. FMI a mai suspendat, de asemenea, relațiile cu Myanmar după ce armata a preluat puterea într-o lovitură de stat din februarie.