Marea Britanie a pierdut, înaintea ieșirii din Uniunea Europeană, aproape o sută de bancheri foarte bine plătiţi, a anunţat miercuri Autoritatea Bancară Europeană (EBA), aceasta fiind cea mai recentă confirmare a modului în care Brexitul a afectat sectorul financiar, scrie Reuters.

Bancnote-euroFoto: Dreamstime.com

În studiul anual al EBA privind bancherii plătiţi cu un milion de euro sau mai mult pe an, în Marea Britanie s-a înregistrat o scădere de 95 a numărului angajaţilor din sectorul financiar cu venituri mari în 2019.

Totuşi, în Regatul Unit încă sunt 71% dintre cei 4.963 de bancheri foarte bine plătiţi din Uniunea Europeană, un semn că Londra rămâne cel mai mare centru financiar din Europa, cu un total de 380.000 de angajaţi în industria bancară, conform datelor TheCityUK.

Plafonul de un milion de euro include plata de bază, bonusuri, recompensele pe termen lung şi contribuţiile la pensii.

De la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Auropeană, multe bănci şi companii financiare au relocat peste 7.000 de angajaţi din Londra către centrele financiare din UE, pentru a se asigura că toţi clienţii au acces deplin la piaţa financiară a blocului comunitar.

În urma relocărilor, numărul bancherilor plătiţi cu un milion de euro sau mai mult pe an a urcat de la 450 la 492 în Germania, de la 234 la 270 în Franţa, şi de la 206 la 241 în Italia, arată datele EBA. În raport se menționează că "în principal creşterea numărului angajaţilor din sectorul financiar cu venituri mari vine în urma relocării din Regatul Unit în UE, ca parte a pregătirilor pentru Brexit".

Cei mai bine plătiţi bancheri sunt în principalele centre financiare din UE: Frankfurt, Paris şi Milano.

În 2014, UE a plafonat bonusurile bancherilor la dublul plăţii de bază, cu aprobarea acţionarilor, o măsură care atunci a provocat opoziţia Marii Britanii, dar care a fost respectată. (Sursa: Agerpres)