China, ţară ce are o frontieră de 76 km cu Afganistanul, a indicat luni că doreşte ''relaţii amicale'' cu talibanii, care duminică au preluat puterea la Kabul, informează AFP citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Beijingul ''respectă dreptul poporului afgan de a-şi decide propriul destin şi viitor'', a afirmat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

''Talibanii au indicat de mai multe ori că speră să dezvolte relaţii bune cu China'', a adăugat reprezentanta MAE chinez. Ea a precizat că ambasada Chinei la Kabul ''continuă să funcţioneze normal''.

Potrivit lui Hua Chunying, citată de agenţia de presă Kyodo, China doreşte ca talibanii să ''stopeze toate formele de terorism şi acte infracţionale şi să permită poporului afgan să stea departe de război''.

Purtătoarea de cuvânt a mai menţionat că ţara sa va ''juca un rol constructiv în pacea şi reconstrucţia Afganistanului''.

În ultimele săptămâni, Beijingul a calificat drept ''iresponsabilă'' retragerea trupelor americane din Afganistan, temându-se de posibilitatea izbucnirii unui război civil. În faţa haosului afgan, puterea chineză a început în septembrie 2019 discuţii cu talibanii, o delegaţie a acestora fiind primită la acea vreme în China.