Statele Unite vor trimite 3.000 de soldați la Kabul pentru a asigura evacuarea unora dintre membrii personalului de la ambasada sa în Afganistan, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează AFP.

Foto:

Aceștia se vor alătura celor aproximativ 650 de soldați americani aflați încă în Afganistan, iar alți 3.500 de soldați vor fi trimiși în Kuwait, astfel încât să poată fi trimiși ca întăriri dacă situația din Kabul se va deteriora, a spus Kirby, în timp ce orașele afgane continuă să cadă în mâinile talibanilor.

Talibanii au cucerit joi Herat, al treilea oraş ca mărime al Afganistanului, situat în vestul ţării, o etapă majoră în ofensiva lor, la numai câteva ore după ce au cucerit oraşul Ghazni, la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, apropiindu-se periculos de capitală.

Talibanii şi-au înălţat drapelul pe sediul poliţiei din Herat, capitala provinciei omonime, a relatat un corespondent al AFP, care mai afirmă că rebelii nu au întâmpinat nicio rezistenţă în ofensiva lor.