În jur de 42 de oameni, printre care 25 de soldați, au murit din cauza incendiilor de vegetație care au izbucnit în zona de est a capitalei Algeriei, a precizat premierul Ayman Benabderrahmane citat de Guardian.

incendii in Algeria (sursa: twitter)Foto: Hotnews

Benabderrahmane a mai precizat că guvernul va cere asistență internațională și este în discuții cu partenerii pentru a închiria avioane care să ajute la stingerea focului.

Zeci de focare au izbucnit luni în regiunea Kabyle și împreujurimi, iar autoritățile algeriene au trimis armata pentru a ajuta la stingerea focului și evacuarea populației civile. Mai multe incendii au devastat păduri și livezi de măslini, ucigând păsările și vitele din gospodării.

Ministrul de interne Kamel Beldjoud a acuzat mâinile criminale care ar fi în spatele celor 50 de incendii care au izbucnit simultan în mai multe localități.

Focul a cuprins și zone din nordul Algeriei, autoritățile locale declarând că șapte oameni și-au pierdut viața, printre aceștia fiind și un bărbat de 80 de ani care a încercat să-și salveze animalele.

O femeie de 92 de ani dintr-un sat din regiunea Kabyle a spus că părea că vine sfârșitul lumii. Fatima Aoudia a declarat pentru Associated Press: “Ne-a fost frică. Întregul deal s-a transformat într-o torță”.

Femeia a mai comparat incendiile cu bombardamentele trupelor franceze din timpul războiului de independență, care s-a încheiat în 1962. “Au fost arse păduri întregi. Este o parte din mine care a fost distrusă. Este o dramă pentru umanitate, pentru natură. Este un dezastru”.