Vulcanul Etna, de pe insula Sicilia (sudul Italiei), a înregistrat luni dimineaţă o nouă erupţie în craterul său din sud-est cu expulzări abundente dar controlate de lavă şi cenuşă, potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia.

Eruptie EtnaFoto: Ingv/DAPRESS / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Scurgerile de lavă, care s-au produs la 2.800 de metri deasupra nivelului mării, nu au provocat pagube, iar aeroportul din Catania a rămas operaţional deşi unele zboruri au înregistrat unele întârzieri, relatează agențiile EFE și Agerpres.

Activitatea vulcanică a început duminică noapte la ora locală 1:40 şi a încetat în jurul orelor 4:00 dimineaţa, deşi vântul continuă să împrăştie cenuşa în direcţia sud-est, spre localităţile Zafferana şi Acireale.

După înregistrarea luni dimineaţa a unor seisme vulcanice, care au atins maximum 4,50 grade, valorile au scăzut şi s-au situat la cifre medii spre scăzute, potrivit INGV.