​Armata americană a anunţat vineri că renunţă să restituie guvernelor german şi belgian şase instalaţii militare, citând, fără a numi Rusia, ''nevoi tot mai mari în teatrul european'', relatează AFP citată de Agerpres.

Joe BidenFoto: Michael Reynolds-Pool Via Cnp / Zuma Press / Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden, care consideră Rusia ca o ameninţare serioasă la adresa securităţii europene, a revenit deja asupra planului predecesorului său Donald Trump de retragere din Europa.

Efectivele armatei americane în Germania au crescut chiar uşor în ultimele luni.

La sfârşitul lunii martie, erau peste 35.000 de soldaţi şi familiile lor, repartizaţi la 21 de baze militare în toată ţara.

Cele şase baze în cauză sunt cazărmi secundare, depozite şi spaţii de birouri, a precizat vineri, într-un comunicat, comandamentul armatei terestre americane din Europa.