Viktor Orban deplânge că a devenit ''oaia neagră a UE'' şi crede că Joe Biden a jignit poporul ungar

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 6 august 2021, 18:51 Actualitate | Internaţional


Viktor Orban
Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Schimbările politice din SUA şi Israel au însemnat pentru Ungaria pierderea unor aliaţi conservatori, a declarat într-un interviu acordat postului american Fox News premierul ungar Viktor Orban, care constată că a devenit ''oaia neagră'' a UE pentru că se opune unei societăţi de tip ''post-creştin şi post-naţional'' şi consideră o insultă la adresa poporului ungar includerea Ungariei de către preşedintele american Joe Biden în rândul ''regimurilor totalitare'', potrivit Agerpres.

Prin respingerea migraţiei, Ungaria s-a împotrivit majorităţii statelor Uniunii Europene, care ''au decis să deschidă un nou capitol în istoria lor, pe care ele îl numesc noua societate'', un nou regim ''post-creştin şi post-naţional'' bazat pe existenţa mai multor comunităţi, a remarcat Viktor Orban în interviul acordat jurnalistului Tucker Carlson, gazdă de talk-show-uri politice la Fox News, consemnează vineri agenţia MTI.

''Nu avem cum să ştim dacă rezultatul acestuia va fi bun sau rău, dar cred că este foarte riscant (...) Fiecare naţiune are dreptul să-şi asume riscul sau să-l respingă. Noi, ungurii, am decis să nu riscăm'', iar această decizie a fost cauza ''atacurilor dure'' împotriva Ungariei şi ''de aceea reputaţia mea (în UE) este foarte rea (...) Sunt tratat ca oaia neagră a UE'', explică premierul ungar.

Referindu-se la declaraţia din octombrie anul trecut în care preşedintele american Joe Biden a calificat Ungaria (şi Polonia) drept ''regimuri totalitare'', Viktor Orban o consideră o ''insultă personală la adresa poporului ungar (...), dar, cum el este preşedintele Statelor Unite, noi trebuie să fim decenţi, respectuoşi şi să spunem clar că ceea ce face el este jignitor''.

Relaţiile bilaterale dintre Ungaria şi SUA sunt ''în esenţă foarte bune'', mai ales în domeniul apărării, în cel economic şi comercial, ''aşadar totul este bine, cu excepţia politicii atunci când liberalii sunt la guvernare la Washington'', a rezumat Viktor Orban.

Statele central-europene ''construiesc o societate de foarte mare succes (...), dar fundamentele ei sunt foarte diferite de ceea ce ar fi dorit multe ţări occidentale'', iar liberalii occidentali ''nu pot accepta ca în interiorul civilizaţiei occidentale să existe o alternativă naţional-conservatoare care este mai reuşită în viaţa de zi cu zi decât viziunea liberală asupra lumii'', de aici rezultând atacurile lor la adresa acestor state, a mai remarcat şeful guvernului de la Budapesta.

El a admis că în urma recentelor schimbări politice din SUA şi Israel a pierdut ''doi susţinători majori ai conservatorismului creştin ungar''. ''Adversarii (lui Donald Trump şi Benjamin Netanyahu n.red) au venit la putere, ceea ce este o circumstanţă complet nouă pentru Ungaria'', constată Viktor Orban.

Vorbind despre potenţiale interferenţe în alegerile legislative care vor avea loc în Ungaria în primăvara anului viitor, el a susţinut că este pregătit pentru astfel de situaţii. ''Desigur, stânga internaţională va face totul pentru a schimba guvernul în Ungaria. Suntem pregătiţi pentru asta'', asigură premierul ungar.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5206 vizualizari

  • -3 (25 voturi)    
    Foarte lucide aprecierile lui Orban Viktor (Vineri, 6 august 2021, 19:58)

    animatron [utilizator]

    Nu e nimic gresit factual in afirmatiile domniei sale, iar ideologic a sesizat foarte bine care sunt implicatiile si actorii in "razboiul civil ideologic" din Occident.

    E un conflict intre adeptii distrugerii statelor nationale si "traditiilor" si europenii care vor pastrarea unei identitati specifice pentru Europa si popoarele ei.

    Niciodata nu au fost explicate sau supuse la vot referendar deciziile luate de o ultraminoritate elitista, instalata la conducerea UE, in privinta "multiculturalismului", "deschiderii frontierelor", "migratiei refugiatilor", "familiei lgbtqi+", "fluid gender", etc.

    Se vrea destramarea unui tip de societate europeana crestin-democrata, liberal-conservatoare, traditionalista) care s-a dovedit foarte eficient in a instaura statul de drept, democratia reprezentativa, economia de piata, libertatea de exprimare.

    Fiecare dintre aceste elemente fundamentale ale civilizatiei europene sunt acum atacate de catre "progresism" (noua forma de marxism) si "altermondialism" (asa isi spun extremistii de stanga care vor globalism dar nu de tip "neoliberal").

    Progresistii indeamna deschis la abandonarea sanctuarelor "stat-national" in favoarea unei societati utopice (in trecut asta a dus la imense tragedii, cu zeci de milioane de victime) si la eliminarea completa a oricaror "traditii" (familie, simboluri nationale sau religioase, sexualitatea barbat-femeie, etc).

    Nimic pana in prezent nu a dovedit ca asemenea initiative vor conduce la societati mai prospere, mai stabile, mai armonioase, dimpotriva, progresismul a divizat si intaratat oamenii unii contra altora, pe criterii de "gen" sau "rasa", pe "avutie", pe "identitate".

    Merge mai bine America lui Biden, e guvernat mai bine Israelul acum, putem fi "mandri" de progresistul socialist Borell, e mai liniste in Suedia post-val migrator?!

    Raspunsul e negativ, factual e mai rau, exista mai multa diviziune, tensiunile duc la violenta si raspuns politic "nationalist", Rusia si China profita !
    • +1 (3 voturi)    
      I sa urcat la cap lui Orban. (Sâmbătă, 7 august 2021, 9:04)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Este boala șefilor de stat. Când stau prea mult în funcție, cred că sunt de neînlocuit, că sunt unici. Orban începe să fie un balast pentru unguri. Știe tot și nu știe nimic. Vede inamici în toți care îl critică. Un om deștept nu vede inamici în critici. Nu are argumente pentru replică și sare cu ceartă. Neghiob. Se comportă ca un golan de mahala.
  • +4 (18 voturi)    
    offf... (Vineri, 6 august 2021, 20:10)

    ursu78 [utilizator]

    Oofff...stai ca mi-a curs o lacrima...Fortele astea masoane vor sa-l rabeasca pe lucea farul ...
  • +3 (15 voturi)    
    Joe Biden a spus altceva (Vineri, 6 august 2021, 20:35)

    cato [anonim]

    V-ati dus dupa fenta autocratului de la Budapesta. Desi a fost critic, Joe Biden a zis altceva (in timpul campaniei cand presedinte era papusa portocalie a lui Putin):
    "You see what's happened," he lamented, "in everything from Belarus to Poland to Hungary, and the rise of totalitarian regimes in the world, and as well, this president embraces all the thugs in the world."
  • +1 (15 voturi)    
    Orban (Vineri, 6 august 2021, 21:56)

    disraeli [utilizator]

    "Asta este țara noastră. Asta este populația noastră. Asta este istoria noastră, limba noastră. Trebuie să ne securizăm granițele. Sigur, dacă aveți probleme și nu există nimeni mai aproape de voi decât ungurii, trebuie să venim în ajutor . Dar nu poți spune, OK, este o țară drăguță. Aș vrea să vin să trăiesc aici pentru că este o viață mai bună, nu este un drept al omului să vin aici. În niciun caz. Este pământul nostru. Este o națiune, o comunitate, familie, istorie, tradiție, limbă. "
    daca o spunea un politician roman ce bine era. dar la noi nu auxim astfel de vorbe. noi nu avem un partid cu o ideologie ferm conturata. despre familie si traditie vorbesc socialistii, desi ar fi trebuit sa vorbeasca poate national-liberalii. poate usr+ sunt mau bine asezati ideologic. ei vor "progresul si nimic altceva decat progresul".


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by