Fostul șef Microsoft, Bill Gates, a recunoscut că a făcut „o greșeală uriașă” când l-a întâlnit pe Jeffrey Epstein, finanțatorul acuzat că a abuzat sexual de zeci de minore în luxoasele sale reședințe înainte de a fi găsit spânzurat mort în celula sa în august 2019, potrivit AFP.

Bill GatesFoto: Captura video

"A fost o greșeală uriașă să petrec timpul cu el, să-i ofer credibilitate fiind acolo", a declarat Bill Gates pentru CNN.

Gates susține că l-a întâlnit pe Epstein pentru a strânge fonduri pentru activitățile sale filantropice.

"Am lua mai multe mese cu el în speranța că își va materializa promisiunile despre donațiile sale pentru proiecte filantropice în favoarea sănătății globale", a spus Bill Gates.

„Când s-a dovedit că acest lucru nu se va concretiza, relația respectivă s-a încheiat”, a adăugat el.

În mai trecut, New York Times și Wall Street Journal menționaseră aceste mese, care ar fi făcut obiectul întrebărilor din partea consiliului de administrație al Microsoft și ar fi trezit dezacordul cu fosta sa soție Melinda.

Bill Gates, care a fondat Microsoft în 1975, a părăsit consiliul de administrație al grupului în 2020 pentru a se dedica pe deplin fundației pe care a creat-o împreună cu soția sa. Din 2000 nu mai este nici director general.