Un navigator român, comandant de navă, reţinut de pe nava sa într-un port cipriot / Sindicatul Liber al Navigatorilor cere premierului, ministrului de Externe şi ministrului Transporturilor să intervină

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 3 august 2021, 22:02 Actualitate | Internaţional


portul Vassiliko
Foto: Google Maps
Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a transmis, marţi seară, o scrisoare deschisă către premierul României, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Transporturilor, după ce un comandant român a fost reţinut de pe nava sa într-un port cipriot, deoarece vaporul a operat în acelaşi port anul trecut, dar în partea ocupată de partea turcă. SLN consideră că acest gest este un abuz din partea autorităţilor din Cipru, o încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor omului şi a legislaţiei europene, relatează News.ro.

În scrisoarea deschisă, Sindicatul Liber al Navigatorilor informează că în data de 2 august, în portul cipriot Vassiliko, comandantul de naţionalitate română în vârstă de 60 de ani a fost reţinut de pe nava sa Red Garnet.

“Motivul reţinerii este acela că anul trecut nava la a cărui comandă se afla, a operat în portul cipriot ocupat de partea turcă. Agentul navei din portul Vassiliko a dat garanţii că acest lucru nu se va întamplă şi că nu se mai iau aceste măsuri politico-administrative în Cipru. Cu toate acestea, am aflat cu stupoare că, fară nici o vină, comandantul a fost reţinut. Vă informăm că în conformitate cu legislaţia internaţională echipajului, navei şi încărcăturii navelor comerciale li se garantează securitatea atât timp cât nu se încalca normele şi principiile comerţului maritim. Acest act ostil noi îl considerăm ca este un abuz din partea autorităţilor din Cipru, o încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor omului şi a legislaţiei europene, a relaţiilor şi acordurilor bilaterale dintre România şi Cipru”, a transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor.

SLN solicită intervenţia autorităţilor române pentru ca bărbatul să fie pus în libertate.

“Sindicatul Liber al Navigatorilor, familia şi colegii de breaslă- suntem cu toţii stupefiaţi de această măsură fără precedent în istoria de bune relaţii dintre ţările noastre. Vă rugăm aşadar să interveniţi pe toate canalele din funcţiile şi demnităţile statului pe care le deţineti pentru ca domnul comandant să fie imediat pus în libertate. El nu a facut altceva dacât să comande nava sa în deplină siguranţă către portul desemnat de destinaţie. Refuzul de a efectua voiajul indicat este egal cu deturnarea navei şi se pedepseşte foarte aspru potrivit legii”, se arată în scrisoarea deschisă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5180 vizualizari

  • -2 (4 voturi)    
    Nu este usor (Miercuri, 4 august 2021, 0:34)

    Rtchj [utilizator]

    Partea ocupata a Ciprului este sub embargo international. Singura tara care poate aproviziona zona ocupata este Turcia (in afara de ajutoarele umanitare).
    Incalcarea embargoului duce la sanctiuni…
    • +4 (6 voturi)    
      Vorbesti prostii! (Miercuri, 4 august 2021, 8:39)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui Rtchj

      Ciprul de Nord nu este recunoscut decat de Turcia dar nu e sub nici un fel de ,,embargou international".
      Ciprul de Sud in schimb nu e recunoscut de Turcia decat sub forma: ,,Administratia greaca a Ciprului de Sud".
      Nici un vas sud-cipriot nu are permisiunea sa intre in porturile turcesti.

      Care ,,parte ocupata a Ciprului" ?. Pai asa sunt mai multe ,,parti ocupate" pe insula. Ciprul de Sud Actual fiind ocupat de greci de la comunitatile asociate cu Civilizatia Cretana
      Ciprul a avut initial o populatie cretana ca si insula Creta si sudul Turciei la Mediterana: Licia. Aceste populatii cretane / cipriote/ liciene au fost distruse de invazile grecilor prin anii 1200 i.e.n.. Doar in zona Liciei se pare ca a mai ramas ceva din vechile comunitati cretane / cipriote. Licia fiind locul de refugiu a tuturor fugarilor din Creta si Cipru in mileniul I i.e.n.
      Ultima data Licia si-a redobandit independenta cu acceptul generalului Antoniu (prin anii 20 i.e.n.) inainte de a fi incorporata definitiv in Imperiul Roman prin secolul I e.n.
  • 0 (8 voturi)    
    Foarte simplu: (Miercuri, 4 august 2021, 7:56)

    Rahan5 [utilizator]

    Banca Transilvania are capital din Ciprul de Sud. Ar trebuii blocate imediat activele bancii din Romania pana este eliberat capitanul vasului.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by