Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova Alexandru Pînzari a fost arestat

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 2 august 2021, 9:06 Actualitate | Internaţional


Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova Alexandru Pînzari a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de infracțiuni comise în perioada în care era șef al Inspectoratului General al Poliției, scrie Ziarul de Gardă. Pînzari se declară nevinovat și spune că dosarul este făcut la comandă.

Alexandru Pînzari fusese reținut în 30 iulie, după percheziții făcute în locuința și în mașina acestuia, de unde au fost ridicate dispozitive electronice și înscrisuri. Magistrații Judecătoriei Chișinău au emis apoi mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele fostului ministru al Apărării.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Alexandru Pînzari este bănuit că ar fi comis anumite fapte infracționale în perioada în care era șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

După reținere, pe pagina de Facebook a lui Alexandru Pînzari a fost postat un mesaj, prin intermediul familiei sale, în care el spune că răspunde de fiecare acțiune și este responsabil doar de ceea ce a făcut, nu de ceea ce "li se pare unora”. "Pe cazul dat, legislația nu am încălcat, iar tot ceea ce trebuie să comunic celor care gestionează cazul voi comunica și voi fi maxim transparent și deschis. Ar fi bine sa nu se grăbească nimeni și să mă ardă pe rug sau să dea note activității mele”, a transmis fostul ministru al Apărării.

Pe 7 iulie, Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 și actual șef al IP Balți Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr.1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI, mai scrie Ziarul de Gardă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1357 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by