Noua Zeelandă a introdus vineri o lege sub incidenţa căreia poate fi acordată o pedeapsă cu până la 5 ani de închisoare pentru practici prin care se doreşte schimbarea orientării sexuale a unei persoane sau a identităţii de gen, cunoscută drept terapie de conversie LGBT.

Foto:

Măsurile propuse au ca obiectiv oprirea acestor practici, care nu funcţionează, sunt discreditate şi au efecte negative, a spus ministrul Justiţiei, Kris Faafoi, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

„Practicile de conversie nu îşi au locul în Noua Zeelandă modernă. Sunt bazate pe convingerea falsă că orientarea sexuală a oricărei persoane, identitatea de gen sau exprimarea genului este greşită şi are nevoie să fie reparată”.

El a adăugat: „Profesioniştii din sănătate, liderii religioşi şi activiştii pentru drepturile omului de aici şi din străinătate s-au exprimat împotriva acestor practici ca fiind dăunătoare şi cu potenţial de a perpetua prejudecăţile, discriminarea şi abuzul faţă de membrii comunităţii curcubeu”.

Potrivit noii legislaţii, oricine realizează astfel de practici asupra unei persoane cu vârstă mai mică de 18 ani sau asupra uneia care nu are capacitate de decizie poate primi o pedeapsă cu până la 3 ani de închisoare.

Practicile de conversie care cauzează leziuni grave pot fi pedepsite cu până la 5 ani de închisoare.

Guvernul a spus că legea nu abordează exprimarea generală a convingerilor religioase sau principii despre sexualitate şi gen.

Astfel de legi au fost adoptate anterior şi în Canada, Marea Britanie şi Australia.

SUA nu au interzis prin lege terapia de conversie, dar unele state, inclusiv California, Colorado, New York, Washington şi Utah, interzic practica într-o anumită măsură. American Medical Association a condamnat practica drept „dăunătoare şi ineficientă”.

Cu obiectivul de a schimba orientarea sexuală a unei persoane sau identitatea de gen, terapia de conversie poate include discuţii, hipnoză, şocuri electrice şi post. În cazuri extreme, a fost raportat că poate fi vorba despre exorcism şi „viol corectiv”, în cazul lesbienelor.

Oprirea terapiei de conversie a fost una dintre promisiunile făcute de prim-ministrul neozeelandez Jacinda Ardern în campania pentru al doilea mandat obţinut anul trecut.