Apariția preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, într-o alocuţiune televizată adresată concetățenilor săi, săptămâna trecută, cu ocazia sărbătorii musulmane Eid al-AdhaNoile, a generat îngrijorări legate de sănătatea sa. În timpul alocuţiunii, Erdogan a părut apatic și somnolent, ca şi cum se lupta să-și articuleze cuvintele, vorbind oarecum incoerent. La un moment dat a scos un oftat, înainte de a închide pleoapele pentru o secundă, scriu grecii de la I Efimerida, citați de Rador.

Recep ErdoganFoto: Aristidis Vafeiadakis / Alamy / Profimedia Images

Erdogan şi-a revenit repede și și-a terminat discursul, dar speculaţiile au început să apară. Videoclipul a fost difuzat în întregime de agenția de știri turcească Anadolu, în timp ce rețeaua TRT de stat a tăiat câteva secunde la montaj.

"Transmiterea acestor imagini este cu adevărat o compromitere", a comentat a doua zi Fatih Altayli, editorialist la Habertürk, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Turcia, sugerând că cineva din anturajul președintelui a promovat în mod deliberat materialul pentru a-i afecta imaginea. Dar comentariul său l-a enervat pe directorul de comunicare al președinției turce, Fahrettin Altun, care l-a acuzat pe Altayli de „dezinformare și minciuni”.

Când Erdogan a cerut o anchetă cu privire la starea de sănătate a lui Ecevit

La rândul său, veteranul jurnalismului turc Can Dündar, care trăiește în exil auto-impus în Germania, a amintit că Erdogan a cerut o anchetă asupra stării de sănătate a fostului prim-ministru al Partidului Stângii Democrate (DSP), Bulent Ecevit, în 2002. "Nimeni nu va muri până ce nu va trece prin ceea ce a criticat", a comentat Dündar pe Twitter, citând o maximă atribuită profetului Mahomed.

Despre Ecevit "se crede în mod clar că este grav bolnav și că nu-şi poate îndeplini atribuțiile", a spus Erdogan în mai 2002, la scurt timp după înființarea Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) și cu câteva luni înainte de a veni la putere pentru prima dată. Ecevit suferea de boala Parkinson la vremea respectivă, dar și de boala neuromusculară myasthenia gravis, potrivit ziaristului Sedat Ergin. Erdogan a cerut demisia lui Ecevit și organizarea de alegeri anticipate.

Incidentele stranii în care a fost implicat Erdogan

Întâmplarea de săptămâna trecută nu a fost prima care a generat îngrijorări cu privire la starea de sănătate a lui Erdogan.

În urmă cu patru ani, în timpul unei conferințe de presă cu președintele ucrainean de atunci, Petro Poroșenko, Erdogan a căscat și a fost cuprins de un val de somnolență, obligându-l pe liderul ucrainean să lovească discret cu mâna în birou pentru a-l ajuta pe Erdogan să rămână treaz.

În februarie anul trecut, a circulat în toată lumea o înregistrare video în care era prezentat Erdogan coborând pe o scară susținut de soția sa Emine și de un colaborator, după încheierea congresului partidului său la Istanbul.

„Vorbim despre o persoană care deține în mâinile sale soarta unei țări mari, Turcia, cu o populație de 90 de milioane de locuitori”, a comentat acum câteva zile specialistul în sănătate publică, Ahmet Saltik. El s-a referit la un incident din 2006, când Erdogan nu a putut deschide din interior ușile mașinii care îl transporta, iar gărzile sale de corp au fost nevoite să spargă geamurile pentru a-l scoate. Incidentul a avut loc în fața unui spital din Ankara, unde Erdogan a fost dus imediat pentru un consult medical.

Un neurolog, pe nume Sumer Gulab, a fost primul care l-a examinat, iar "la scurt timp după aceea, medicul în vârstă de 42 de ani a murit de gripă", a spus Saltik, adăugând: "şi aceasta rămâne o întrebare fără răspuns: de ce a murit colegul nostru și dacă există un raport criminalistic".

Informațiile despre starea de sănătate a lui Erdogan, care exercită un control total asupra presei, nu sunt disponibile pe căi oficiale, dar unii medici au vorbit din când în când despre această problemă. Saltik a spus că, în opinia psihiatrului Hakki Akalin, care locuiește în Elveția, starea lui Erdogan sugerează epilepsie. Au circulat zvonuri conform cărora incidentul din 2006 a fost legat de un episod epileptic, dar nu au fost confirmate. Cu toate acestea, jurnalistul Akif Beki, care la acea vreme era purtător de cuvânt al biroului primului ministru, a declarat că Erdogan nu este bolnav, ci a suferit un moment de hipoglicemie.

Într-un interviu televizat în urmă cu doi ani, Beki a recunoscut că a confiscat aparatul de fotografiat al unui jurnalist în momentul incidentului, când acesta a încercat să-l fotografieze pe Erdogan prin geamul mașinii și că le-a cerut gărzilor de corp ale președintelui să-l țină departe pe jurnalist de locul în care Erdogan a fost deblocat din maşină și a fost transportat la spital. „Nu știam ce se întâmplase și el făcuse primele fotografii. Nici nu știam dacă premierul își va recăpăta sănătatea. Așa că i-am rugat să-l rețină până când vom vedea ce s-a întâmplat. Și i-am spus că va fi eliberat și că i se va restitui aparatul, așa cum s-a şi întâmplat", s-a justificat Beki.

Fotoreporterul Serdar Ezsoi a spus însă că Beki le ordonase gărzilor de corp ale lui Erdogan să-l atace și să-i smulgă aparatul. „De ce să se înfurie cineva când vine vorba de interesul legitim pentru sănătatea președintelui sau a unui alt oficial guvernamental?”, s-a întrebat jurnalistul Murat Yetkin într-un articol de pe site-ul său. „Altun invocă SUA ca exemplu de restricționare a activității presei, dar asta este altceva. Președintele Statelor Unite publică regulat rapoarte privind starea sa de sănătate pe site-ul Casei Albe". I Efimerida (preluare Rador)