Trei persoane care se aflau la bordul unui avion privat de mici dimensiuni au murit, după ce aeronava s-a prăbuşit şi s-a transformat într-o minge de foc, în regiunea Lacului Tahoe, zguduind casele din zonă, relatează tabloidul Daily Mail.

Avion prabusit, SUAFoto: youtube.com

Avionul, de tip Bombardier CL 600, se îndrepta luni către Aeroportul Truckee Tahoe, în nordul Californiei, în momentul în care s-a prăbuşit într-o zonă împădurită de lângă aeroport, în apropiere de terenul de golf Ponderosa, au anunţat oficiali.

Accidentul a provocat un incendiu de pădure redus, controlat de pompieri.

Numele persoanelor de la bordul aeronavei nu au fost dezvălute marţi, potrivit unui purtător de cuvânt al departamentului şerifului din comitatul Nevada, în California.

Nicio persoană de la sol nu a fost rănită, potrivit tabloidului.

National Transportation Safety Board (NTSB) urma să efectueze o anchetă la faţa locului marţi şi să identifice cele trei victime, a anunţat coronerul comitatului Nevada Shannon Moon.

”Nu a mai rămas mare lucru intact la locul prăbuşirii”, a declarat ea.

Avionul a decolat luni de la Coeur d'Alene, în Idaho, potrivit unor date de zbor de la Tarco Aircraft Funding cu sediul în Florida.

Potrivit San Francisco Chronicle, numărul inscripţionat pe coada avionului este N605TR.

Aeronava poate primi la bord 14 pasageri şi doi membri ai echipajului, scrie cotidianul american.

Ea a lovit solul între două case, potrivit unor martori citaţi de San Francisco Chronicle, şi a declanşat un incendiu, stins rapid.

Accidentul nu a afectat activitatea aeroportului.

Pilotul a anunţat controlorii de trafic aerian că avea nevoie să survoleze pista aeroportului înainte de aterizare, potrivit unei înregistrări a conversaţiei.

”Abia aşteptăm să vă vedem, băieţi”, a declarat el, după care a semnalat că vede pista.

”A fost şocant, foarte sfâşietor”, a declarat San Francisco Chronicle Caroline Bechdolt, o codirectoare a terenului de golf Ponderosa, care a precizat că o roată a avionului s-a rupt şi a sărit până în garajul unei case din apropiere.

Martori au declarat că, la impact, casele lor s-au zguduit. (News.ro)