Rusia construiește un nou „avion al Apocalipsei”

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 27 iulie 2021, 11:37 Actualitate | Internaţional


Noul „Avion al Apocalipsei” rusesc va fi o versiune modificata a aeronavei Iliusin Il-96-400M
Foto: Wikimedia Commons
Rusia construiește un nou „avion al Apocalipsei” care să fie folosit drept centru aerian de comandă și control în eventualitatea unui dezastru precum un război nuclear, scrie presa de stat rusă, citată de Business Insider.

Lucrările de construcție au loc în Voronej, potrivit agenției de stat RIA Novosti, care citează o sursă din complexul industrial-militar.

După cum a relatat toamna trecută și TASS, agenția oficială a Kremlinului, noile avioane ar fi versiuni modificate ale avionului Iliușin Il-96-400M.

Este așteptat ca forțele aeriene ruse să primească minim două exemplare ale noului model de avion modificat, unul dintre acestea fiind deja pe linia de producție, potrivit RIA Novosti.

„Avioanele Apocalipsei” sunt aeronave de comandă și control care pot fi folosite pentru evacuarea unor oficiali de rang înalt în cazul unei urgențe și sunt dotate cu tehnologie de transmitere a instrucțiunilor către forțele armate în cazul unui dezastru ca un război nuclear.

Noile avioane rusești ar urma să înlocuiască vechile modele IL-80, versiuni militarizate ale avionului de pasageri IL-86.

De exemplu, spre deosebire de avioanele civile care au stat la baza proiectării lor, modelele IL-80 nu au ferestre pentru a-i proteja pe pasagerii de la bord de o explozie nucleară.

Informațiile despre noul avion rusesc sunt limitate însă RIA Novosti relatează că acesta va avea o rază mai lungă decât predecesorul său și că va putea comunica eficient cu forțe nucleare strategice aflate la aproximativ 6.000 de kilometri distanță.

Un „avion al Apocalipsei” american este în stare de alertă în orice moment


Actualul „avion al Apocalipsei” rusesc apare rareori în mass-media însă acesta a făcut ocolul presei internaționale în luna decembrie a anului trecut când hoți necunoscuți au spart unul din avioane și au furat o parte a echipamentului său.

Mai multe lucruri sunt însă cunoscute despre versiunea americană.

„Avionul Apocalipsei” american este un E-4B, o versiune militarizată a avionului de pasageri Boeing 747-200.

Forțele aeriene ale SUA afirmă că aeronava este protejată de impulsuri electromagnetice și față de efecte nucleare și termice. E-4B are de asemenea capabilități de comunicație în întreaga lume folosind sateliți.

Cel puțin un E-4B este în stare de alertă în orice moment.

„Avionele Apocalipsei” au fost construite de SUA și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, fiind proiectate pentru cele mai sumbre scenarii posibile.

Planurile Rusiei de a-și moderniza centrele aeriene de comandă și control vin în contexul dezvăluirii de către Moscova a mai multor arme pe care le descrie ca fiind „invincibile”.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5994 vizualizari

  • +10 (12 voturi)    
    Acolo Sfarsitul Vietii (Marţi, 27 iulie 2021, 11:50)

    un domn [utilizator]

    Are Bilet in Primul Rand.
  • +6 (16 voturi)    
    Ceva pentru-ca oamenii să trăiască face? (Marţi, 27 iulie 2021, 12:02)

    asavreau [utilizator]

    Rusia se supără că este considerată cerul răului, dar tot ce face este să ucidă .Viața, civilizația. Are Rusia ură împotriva vieții și civilizației, că nu precupețește nimic pentru a le distruge.
    • -4 (10 voturi)    
      ai dreptate (Marţi, 27 iulie 2021, 14:57)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      cu o corectie: US of A in loc de Rusia; Istoria recenta te contrazice, amigo
    • -2 (4 voturi)    
      Face (Marţi, 27 iulie 2021, 19:51)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Face, atata doar ca ai ales sa intorci capul in directia opusa. Nu-i bai, este posibila si abordarea ta, insa asta nu inseamna ca ai dreptate.
  • +2 (16 voturi)    
    tot din lemn? (Marţi, 27 iulie 2021, 12:06)

    Francisc 1 [utilizator]

    elice cu elastic? realizarile stiintei sovietice sunt nemaipomenite , doar ca unii am mai vazut filmul asta ! poate pun botul aia nascuti dupa 90.
  • +3 (15 voturi)    
    Este absolut normal ca Putin și siloviki săi (Marţi, 27 iulie 2021, 12:10)

    Rescator [utilizator]

    super agresivi să se ocupe numai de război,iar dacă
    nu-l provoacă alții,din plictiseală, îl provoacă ei.Clica
    FSB/KGB și GRU care conduce Rusia are în ADN-ul
    ei agresivitatea atavică ,pe care o proiectează împotriva
    întregii lumi.Nu știu cine și când îi va opri din *drumul*
    lor de distrugere a vieții pe pământ!?
    • -3 (5 voturi)    
      Si vis pacem para bellum (Marţi, 27 iulie 2021, 19:54)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      si vis pacem para bellum. Sau expresia e valabila doar cand iti convine?

      Rusia nu se ocupa numai de razboi, doar ca nu ti-ai facut tu timp sa citesti stiri serioase despre Rusia. Bine, pentru asta ar trebui sa iesi din paradigma stabilita de MSM.

      Agresivitate atavica spui. Propun sa nu discutam de funie in casa spanzuratului. Hai sa avem aceasta decenta.
  • -7 (11 voturi)    
    hehe (Marţi, 27 iulie 2021, 12:22)

    transpenibilus [utilizator]

    Apocalipsa pentru Rusia e ca le vom sechestra Siberia pentru ca nu ne-au ibapoiat Tezaurul Romaniei. Apoi o dam Chinei si ne recuperam cu ocazia asta si Republica Moldova, inclusiv Transnistria.

    Asta o sa fie pentru Rusia Apocalipsa pe care o cere...
  • +1 (9 voturi)    
    Inca unul,serios???? (Marţi, 27 iulie 2021, 13:02)

    persuasiv [utilizator]

    eh,daca se pregateau sa scoata 2,hai 3...era ceva.Dar asa,doar unul....
  • +2 (10 voturi)    
    noi modele de conserve si cazane (Marţi, 27 iulie 2021, 15:41)

    florin4u [utilizator]

    facute la betie...
    • -2 (4 voturi)    
      Si-atunci? (Marţi, 27 iulie 2021, 22:41)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui florin4u

      Si-atunci de ce Europa de Est se înarmează pentru a se apăra de Maica? Din ce spui tu, pare că rușii construiesc doar arme de jucărie sau rebuturi. Fie marele licurici exagerează cu pericolul rusesc pentru a-și vinde fierataniile, fie rușii construiesc și altceva in afară de rebuturi. Cred că tu ori minți, ori... știi tu ce. Problema e că tu nu prea minți. Asta înseamnă că cel mai probabil ... știi tu ce. Ce-ți mai place sa te ... știi tu ce.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by