Cursuri de formare anti-rasism cu practici ”discutabile” au stârnit vâlvă în Germania. Compania „Diversity Works” consiliază corporații și instituții ale statului, pe probleme de diversitate. Persoanele cu pielea albă sunt puse să experimenteze direct cum se simte rasismul, în atelierele „Blue-Eyed”. Studenți și elevi sunt umiliți în mod sistematic de către un antrenor, iar mai nou cursurile se desfășoară și în mediul polițienesc și militar.

Compania „Diversity Works” consiliază pe probleme de diversitateFoto: Captura

În articolul „Albii ar trebui să se rușineze de culoarea pielii”, publicația Bild.de detaliază aceste practici.

„Nu numai în școli, albii ar trebui să se jeneze de culoarea pielii și a ochilor. Armata federală a trimis și soldați dintr-un batalion de infanteriști din Brandenburg, la atelierul Blue-Eyed”, scrie publicația citată.

Competența interculturală

Ministerul Federal al Apărării a justificat participarea la ateliere prin „măsuri de educație politică”, care ar fi „un element esențial” al „culturii de conducere a Bundeswehr”, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului. Scopul este „de a permite soldaților să susțină în mod conștient drepturile fundamentale și drepturile omului, formulate în Constituție”.

Mai mult chiar, în landurile Hessa și Schleswig-Holstein atelierul a avut loc pentru instruirea poliției. În Schleswig-Holstein, toți potențialii ofițeri din poliția de stat, din promoțiile 2016 și 2017, au fost supuși „hărțuielilor” coach-ului de la „Diversity Works”, Jürgen Schlicher.

Pentru BILD, o purtătoare de cuvânt a departamentului de poliție pentru formare și educație continuă a declarat că atelierul face parte dintr-o sesiune de instruire în domeniul „competenței interculturale”.

Of, Mare Spirit!

„Acest atelier de o zi permite celor două grupuri separate, cu ochi căprui și cu ochi albaștri, să simtă efectele discriminării, în cel mai înalt grad”, scrie pe pagina oficiala a ONG-ului, despre experimentul Blue-Eyed.

Potrivit diversity-works.de, conceptul își are bazele în preceptele dezvoltate, începând cu 1968, de învățătoarea americană Jane Elliott, care invoca rugăciunea unui indian Sioux.: „Oh, Mare Spirit, salvează-mă de la judecarea unui alt om, înainte de a fi umblat cale de o milă, în mocasinii lui”.

BILD precizează că sumele plătite de poliția și armata germană pentru training-urile antirasiste ale lui Schlicher nu sunt cunoscute, însă un atelier de o zi ar costa „între 2.400 și 3.600 de euro”.

Baticul verde

Cum funcționează un astfel de atelier? Participanții cu ochi albaștri sunt legați cu un batic verde la gât, ca semn al inferiorității lor. Ei sunt aduși într-o cameră fără scaune, unde sunt hărțuiți fizic, de oameni de pază. Apoi sunt înghesuiți în scaune strâmte, incomode, în mijlocul unei camere, în timp ce oamenii cu ochi căprui stau pe un piedestal situat ceva mai sus.

Trainerul îi pocnește din degete persoanei cu ochii albaștri, îi comandă să stea pe podea, sau o insultă. Oamenii cu ochi albaștri sunt acuzați, de exemplu, că sunt mai proști decât cei cu ochi căprui, apoi obligați de Schlicher să citească, de pe afișe, lozinci rasiste împotriva lor: „Nu putem permite oamenilor cu ochi albaștri din Germania să profite de sistemele noastre sociale” sau „Cunoști pe unul cu ochi albaștri, îi cunoști pe toți”.

Întrebat de BILD, Jürgen Schlicher a spus că a desfășurat deja 412 de astfel de cursuri de formare prin compania sa „Diversity Works”, dintre care aproximativ 15% în școli.

”Experiment discutabil”

Cel mai recent, un astfel de atelier a avut loc la Kaiserin-Theophanu-Gymnasium din Köln-Kalk, la sfârșitul lunii iunie. Kölner Stadtanzeiger a fost acolo și a relatat că elevii s-au simțit „pierduți, oprimați, agresivi, triști” și „speriați”, după atelier.

Cu toate acestea, școala a anunțat, pe site-ul său, că atelierul „Blue-Eyed” ar putea fi utilizat pentru „combaterea activă a discriminării și rasismului” și că seminarul ar trebui să se desfășoare și „cu profesori și cu alții”.

Ministerul Educației din Renania de Nord-Westfalia (NRW)și-a exprimat îngrijorarea cu privire la proliferarea acestui gen de educație anti-rasistă. „În calitate de autoritate responsabilă de supravegherea educațională, guvernul districtului Köln va intra într-un dialog critic cu școala”, a declarat ministerul învățământului din NRW.

Relativ la aceste ateliere, în 2014 s-a făcut și un documentar de peste o oră, cu titlul “Rasistul din noi”, care poate fi vizionat aici. Welt.de scrie: „Cu un experiment discutabil, ZDFneo vrea să arate cum funcționează discriminarea. Și astfel se joacă cu frici adânc înrădăcinate. Nu orice candidat putea sa suporte asta”.