Xi Jinping se află în prezent într-o vizită în Tibet, prima efectuată de către un președinte chinez în 31 de ani, a informat presa de stat, citată de AFP.

Calugar tibetanFoto: hippopx.com

Xi a sosit miercuri în localitatea Nyingchi, în partea de sud-est a regiunii autonome, a anunțat vineri agenția New China.

Vizita sa coincide cu cea de-a 70-a aniversare a invaziei Tibetului de către trupele comuniste, eveniment celebrat la Beijing ca „eliberare pașnică”.

China este acuzată de suprimarea libertăţii culturale şi religioase în regiunea izolată şi majoritar budistă. Beijingul neagă acuzaţiile.

Semn al sensibilității politice a regiunii, doar un președinte chinez a vizitat Tibetul de la fondarea Republicii Populare Chineze în 1949: Jiang Zemin în iulie 1990.

Xi Jinping a vizitat deja Tibetul în iulie 2011, dar atunci era doar vicepreședinte al Chinei.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea națională, Xi Jinping a salutat în timp ce cobora din avion o mulțime îmbrăcată în costume tradiționale și care fluturau steaguri chinezești.

Numărul unu chinez a primit „o primire călduroasă din partea cadrelor și a maselor populare din toate grupurile etnice”, a comentat radiodifuzorul de stat CCTV.

Potrivit unei relatări a vizitei, Xi a cerut consolidarea „unității naționale” și a „patriotismului” în Tibet.

"Este esențial să se consolideze interacțiunile și schimburile între diferite grupuri etnice", a spus n1 din Beijing, conform comentariilor raportate de CCTV.

Xi Jinping a cerut, de asemenea, populației să „apere teritoriul național”, într-un context de tensiuni la frontieră cu India vecină, la mai bine de un an după o ciocnire mortală între cele două puteri asiatice.

Controale sporite ale poliției și o intensificare a supravegherii locuitorilor

Xi a luat joi un tren spre Lhasa, capitala tibetană.

El a vizitat Potala, palatul Dalai Lama, liderul spiritual tibetan care trăiește în exil în India din 1959.

Potrivit mișcării pro-tibetane Campania internațională pentru Tibet, locuitorii din Lhasa „au raportat activitate neobișnuită și controale asupra mișcărilor lor” înainte de vizită, citând drumuri blocate și supravegherea sporită a poliției.

De la revoltele anti-China din 2008, Beijingul a investit puternic în Tibet în speranța de a combate influența lui Dalai Lama.

Cu toate acestea, protestele nu au dispărut.