Compania de electricitate franceză care deține în coproprietate centrala nucleară Taishan din China afirmă că ar închide instalația din cauza avariilor la barele de combustibil însă că decizia finală îi aparține operatorului chinez, relatează CNN.

Centrala Nucleara Taishan din sudul ChineiFoto: Xinhua / Avalon / Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Electricite de France (EDF) a declarat joi că deși deocamdată nu există „o situație de urgență” la Centrala Nucleară Taishan aflată în regiunea Guangdong din sudul Chinei, „o situație serioasă” este în curs de evoluție.

Dacă reactorul era în Franța compania l-ar fi oprit deja din cauza „procedurilor și practicilor privind operarea centralelor nucleare din Franța”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Acesta nu a cerut direct Chinei să sisteze operațiunile de la centrală, notând în schimb că decizia îi aparține partenerului chinez, Grupul de Energie Nucleară al Chinei (CGN), care este și acționarul majoritar al centralei.

Anunțul părții franceze vine după ce în luna iunie Framatome, o filială a EDF care se ocupă de o parte a operațiunilor centralei Taishan - a avertizat cu privire la o „amenințare radiologică iminentă” la instalație, determinând guvernul Statelor Unite să investigheze o potențială scurgere de material radioactiv.

Într-o scrisoare trimisă Departamentului de energie al SUA, Framatome a acuzat de asemenea autoritatea chineză responsabilă de monitorizarea respectării normelor de siguranță că a majorat limita de radiație acceptabilă în jurul centralei pentru a evita închiderea acesteia.

Beijingul neagă orice problemă

Autoritățile chineze au negat că ar exista vreun pericol la centrală, afirmând la scurt timp după apariția informației că „nu există nicio anomalie” în ceea ce privește nivelul radiațiilor și că siguranța centralei este „garantată”.

Ulterior, Administrația de siguranță nucleară a Chinei a admis că există o creștere a nivelului de radiactivitate în circuitul primar al unuia dintre cele două reactoare ale centralei din cauza avariei la barele de combustibil dar a afirmat că situația este „complet diferită de un accident cu scurgere radiologică” fiindcă „barierele fizice sunt în siguranță”.

Autoritatea a respins acuzația Framatome conform căreia a majorat nivelul acceptabil de radiații și a afirmat că acestea sunt „încă în parametrii permiși ai unor operațiuni stabile”.

Aceasta a precizat de asemenea că doar 5 din cele peste 60.000 de bare de combustibil ale centralei au fost afectate și că nu există niciun risc de „scurgere radioactivă în mediu”.

Purtătorul de cuvânt al EDF a declarat joi că a fost detectată o creștere a nivelului gazelor nobile în reactor și că partea franceză și-a reiterat poziția privind situația de la centrală față de operatorul chinez.

„Am împărtășit cu ei toate elementele analizei EDF și motivele pentru care, în Franța, am opri reactorul”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Acesta a explicat că EDF ar fi închis reactorul pentru a „evita degradarea suplimentară a barelor de combustibil și efectua o investigație”.