Bruxellesul solicită Ungariei reforme judiciare pentru a aproba PNRR-ul / Budapesta acuză un ''şantaj'' după legea sa anti-LGBT

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 20 iulie 2021, 22:30 Actualitate | Internaţional


Didier Reynders
Foto: Facebook
Comisia Europeană nu va aproba planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei atât timp cât această ţară nu implementează reforme judiciare şi nu garantează investigarea cazurilor de corupţie, a declarat într-un interviu publicat marţi comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Există probleme sistemice cu statul de drept în Ungaria şi Comisia Europeană este pregătită să folosească toate instrumentele pentru a proteja democraţia, inclusiv suspendarea fondurilor europene, a declarat comisarul european website-ului ungar hvg.hu.

El a mai spus că va cere din nou Ungariei şi Poloniei să se alăture Biroului Procurorului Public European (EPPO) (condus de Laura Codruţa Kövesi n.red), motivând că ''fără aceasta nu putem fi siguri că există suficientă protecţie împotriva fraudei şi corupţiei''.

Independenţa justiţiei şi libertatea presei continuă să fie ameninţate în Ungaria şi Polonia, consideră Comisia Europeană în reportul ei privind statul de drept în ţările UE publicat în aceeaşi zi şi pe care doreşte să-l transforme într-un prim instrument pentru aplicarea mecanismului care-i permite să le suspende unor state membre accesarea fondurilor europene.

Acest raport este ''un instrument în primul rând preventiv'', dar şi ''una dintre sursele importante de informaţii pentru a declanşa'' noul mecanism ce permite Comisiei Europene să suspende fondurile europene în cazul încălcării statului de drept, a indicat apoi comisarul Reynders, precizând că executivul comunitar va examina activarea acestui mecanism după vacanţă.

Raportul ''plin de pretenţii absurde care nu au nicio legătură cu realitatea'' prezentat marţi de Comisia Europeană ''nu este o surpriză'', a declarat Balazs Hidveghi, europarlamentar al partidului Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, relatează agenţia MTI.

Guvernul de la Budapesta ''nu-şi făcea iluzii în legătură cu aşa-zisul raport privind statul de drept al Comisiei Europene după evenimentele din ultimele săptămâni'', a adăugat Hidveghi, făcând referire la noua lege ungară care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, lege criticată la Bruxelles şi de lideri vest-europeni.

''Acest raport dezamăgitor nu este altceva decât o încercare de a ne şantaja (...) Toată aceasta pentru că mergem împotriva curentului general de la Bruxelles, pentru că spunem ''nu'' migraţiei, pentru că ne protejăm copiii şi nu lăsăm activiştii LGBTQ să intre în şcoli şi grădiniţe'', a mai spus eurodeputatul Fidesz.

Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a reacţionat şi ea după declaraţiile comisarului Reynders, menţionând într-o postare pe Facebook că executivul comunitar ''şantajează'' Ungaria din cauza respectivei legi.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau, în cazul Ungariei, prin politica ostilă faţă de migranţi, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement declanşate împotriva lor de Comisia Europeană pentru astfel de chestiuni şi pentru altele, care privesc în special justiţia.

Disputele Budapestei şi Varşoviei cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea acelei legi anti-LGBT, iar în Polonia Tribunal Constituţional a declarat neconstituţională o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie (CJUE) prin care aceasta dispunea suspendarea unei componente a contestatelor reforme judiciare poloneze.

Prin decizia sa, Tribunalul Constituţional polonez a pus sub semnul întrebării preeminenţa dreptului european în faţa celui naţional, ceea ce îngrijorează în mod special Comisia Europeană, mai ales că şi Germania a creat un astfel de precedent cu o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care contestă întâietatea dreptului european asupra celui naţional.

Prin urmare, odată cu publicarea raportului privind statul de drept, Comisia Europeană a trimis marţi Varşoviei o scrisoare prin care îi cere să se conformeze deciziilor CJUE, ameninţând că în caz contrar se va adresa acestei instanţe europene pentru a putea impune sancţiuni financiare Poloniei.

''Ceea ce se întâmplă (în Polonia) în privinţa întâietăţii dreptului UE ne va determina să privim de două ori planul de relansare polonez'', a mai spus comisarul Reynders, sugerând astfel o posibilă intenţie a Comisiei Europene de a pune condiţii şi pentru aprobarea PNRR-ului Poloniei.

Toate căile de dialog cu Polonia şi Ungaria au fost epuizate, prin urmare Comisia Europeană vrea să ia măsuri împotriva lor, a indicat el.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















680 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Ungaria și Polonia trebuie să taxeze băncile... (Marţi, 20 iulie 2021, 22:51)

    Nyk1 [utilizator]

    ...occidentale care operează pe teritoriile lor, să recupereze astfel tot ce s-a pierdut din sancțiuni și amenzi.
  • +2 (4 voturi)    
    Dar de ce nu se discuta pe tratate, pe textul lor (Marţi, 20 iulie 2021, 22:52)

    CezarN [utilizator]

    Cum a hotarat Comisia (cu ce putere) ca Ungaria si Polonia au incalcat tratatele UE? Nu este rolul justitiei sa stabileasca asta?
    Sau vrem state de drept, dar Uniunea sa fie discretionara?
  • +1 (5 voturi)    
    Ungaria nu a adoptat nici o lege anti-LGBT (Marţi, 20 iulie 2021, 22:56)

    eucomentez [utilizator]

    Lasati povestile, Ungaria a adoptat o lege pentru protectia copiilor impotriva abuzurilor sexuale si o reglementare a educatiei sexuale in scoli, care poate fi facuta doar de persoane autorizate.
  • +4 (4 voturi)    
    Nu vreau sa spun, dar zic (Marţi, 20 iulie 2021, 23:06)

    feroviarul123 [utilizator]

    Ungurii nu sunt băieți rai , daca nu le pomenești de Ardeal, dar nu poți sa-i convingi sa facă ceva cu amenințări. Adică daca voi credeți ca puteți sa-i amenințați pe unii care au fost suficient de tâmpiți sa lupte cu naziștii pana la capăt ca le luați niște bani si sa le pese ... va înșelați amarnic . Dar va doresc succes!
  • -1 (3 voturi)    
    Prieten troli rusi. (Marţi, 20 iulie 2021, 23:40)

    Emiliom [utilizator]

    se pare ca Ciolos a avut dreptate!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by