Comisia Europeană vrea să creeze o agenție europeană împotriva spălării banilor

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 20 iulie 2021, 19:08 Actualitate | Internaţional


Comisia Europeana
Foto: pixabay.com
Comisia Europeană a anunţat, marţi, că îşi doreşte să creeze o agenţie contra spălării banilor în cadrul propunerilor legislative menite să lupte mai bine contra finanţării terorismului, după mai multe scandaluri în care au fost implicate bănci din UE, scrie AFP, potrivit News.ro.

Această nouă entitate va fi în special responsabilă să supervizeze şi să coordoneze autorităţile naţionale. "Obiectivul este de a ameliora depistarea tranzacţiilor şi activităţilor suspecte şi de a combate breșele folosite de infractori", a explicat Comisia într-un comunicat.

Noua agenţie, care va angaja în jur de 250 de persoane, va trebui să fie operaţională începând din 2024.

Regulile europene contra spălării banilor "sunt printre cele mai stricte din lume. Dar ele trebuie să fie acum aplicate într-o manieră coerentă şi să facă obiectul unei supravegheri stricte pentru a asigura că sunt cu adevărat eficiente", a explicat vicepreşedintele Comisiei, Valdis Dombrovskis.

Acest proiect a fost anunţat acum un an, după mai multe scandaluri.

Printre ele, cel legat de Danske Bank, în centrul unui caz de spălare de bani de aproape 200 de miliarde de euro între 2007 şi 2015 printr-o filială estoniană, un caz care a implicat şi Deutsche Bank.

Cazurile au implicat adesea sucursale ale băncilor din statele baltice ale UE folosite de ruşii bogaţi pentru tranzacţii dubioase. A treia cea mai mare bancă din Letonia, ABLV, a fost închisă în 2018 după ce a fost acuzată de spălare de bani în beneficiul clienţilor ruşi şi de încălcare a sancţiunilor contra Coreei de Nord.

Luna trecută, birourile de la Nordea din Danemarca au fost percheziţionate în cadrul unei anchete referitoare la spălarea de bani. "Fiecare nou scandal de spălare de bani este unul prea mult", a afirmat Dombrovskis.

Activităţile financiare suspecte sunt în jur de 1% din produsul intern brut al UE, adică aproape 130 de miliarde de euro, potrivit Europol.

Bruxelles-ul vrea să impună o limită de 10.000 de euro pentru plăţile cash în UE. În unele ţări membre, nu există niciun plafon pentru plăţile în lichidităţi, ceea ce face mai uşoară reciclarea banilor murdari.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1163 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Lol (Marţi, 20 iulie 2021, 19:14)

    mitg [utilizator]

    Pana sa deschida altele, sa demonstreze ca actualele functioneaza. Ce a facut EPPO pana acum (sub rezerva ca sunt activi doar de cateva luni), ce a facut ECDC pana acum etc.

    Sa vina si cu rezultate.
  • +2 (6 voturi)    
    E de bine (Marţi, 20 iulie 2021, 19:33)

    CezarN [utilizator]

    Poate se iau masuri si impotriva paradisurilor fiscale din Olanda si Luxemberug. Sau nu e voie?

    Apoi ar mai fi natalitatea. Natalitatea europenilor, nu importul de populatii din Africa si Asia. Problema asta cand va fi abordata de cinstita Comisie? Sau se considera ca incurajarea barbatilor sa nasca va rezolva problema?

    Oricum, e de bine ca Comisia vede si alte probleme in UE decat lgbt si ideologia de gen.
  • 0 (2 voturi)    
    a spalat. (Marţi, 20 iulie 2021, 20:21)

    atc [utilizator]

    Slava Domnului ca noi, pe-aici, gratie masurilor guvernului, avem din ce in ce mai putin de spalat. Si ce mai avem, o facem acasa, in lighean.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by