Mărturia primului turist în spațiu, Dennis Tito, care și-a văzut visul cu ochii în urmă cu 20 de ani: ”Eram euforic” VIDEO

de R.P.     HotNews.ro
Marţi, 20 iulie 2021, 11:10 Actualitate | Internaţional


Dennis Tito (sursa: BBC)
Foto: Hotnews
Omul de afaceri Dennis Tito a plătit nu mai puțin de 20 de milioane $ pentru a zbura în spațiu alături de echipajul rusesc spre Stația Spațială Internațională în 2001. Bărbatul a stat în spațiu 8 zile, iar acum, 20 de ani mai târziu, la 80 de ani continuă să fie ferm convins că a fost cea mai faină experiență a vieții sale, relatează BBC.

„Să te simți ușor, euforic..am fost entuziasmat de la început până la sfârșit”, mărturisește el acum, în contextul în care Richard Branson a zburat și el în spațiu pe 11 iulie, iar miliardarul Jeff Bezos se pregătește de propria sa aventură chiar azi.

La 28 aprilie 2001, Dennis Tito s-a urcat la bordul navei spațiale rusești. A plătit 20 de milioane de dolari pe biletul de călătorie în spațiu și s-a antrenat opt luni.

De altfel, povestește că partea cea mai grea a fost pregătirea dinaintea lansării rachetei. Dennis Tito își amintește că era deja foarte obosit și crede că a ațipit câteva secunde odată ce a ajuns la bordul navei spațiale. În doar nouă minute era deja în spațiu, făcând istorie ca primul turist.

Pe 30 aprilie, aterizau pe Stația Spațială Internațională. Bărbatul mai spune că era atât de fascinat încât și-a petrecut cea mai mare parte a timpului privind pământul și făcând fotografii.

Dennis Tito și-a văzut visul cu ochii la 60 de ani și spune că de atunci nu a trecut zi în care să nu se gândească la experiența vieții sale.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3260 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by