În prima lună de vară, cea mai dinamică în domeniul turismului a fost piaţa germană, confirmând încă o dată că Germania reprezintă cel mai mare furnizor de turişti pentru Grecia. Pe poziţia a doua s-a situat Polonia, care continuă să fie o piaţă promiţătoare pentru turismul grecesc, potrivit euro2day.gr.

In GreciaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Relevant în acest sens este că fluxul turistic din această ţară către Grecia a înregistrat o creştere cu 14,1% în perioada 2017-2019 şi există perspective importante de creştere suplimentară pe viitor.

Pe poziţia a treia s-a situat piaţa franceză care se numără anul acesta printre cele mai importante surse de turişti pentru Grecia, iar cursele aeriene între cele două ţări s-au înmulţit semnificativ în sezonul estival.

Primele cinci poziţii sunt completate de Olanda şi Italia, după care urmeză Marea Britanie, în mod tradiţional a doua cea mai mare piaţă pentru turismul grecesc, aflată însă în prezent sub impactul restricţiilor de circulaţie.

Lista primelor 10 ţări din care provine majoritatea turiştilor care au preferat Grecia pentru petrecerea vacanţei în luna iunie este completată de Cehia, Austria, Israel şi România, vitează Rador.