Poliția din capitala Bosniei și Herțegovinei l-a arestat miercuri pe directorul agenției de informații a țării, Osman Mehmedagić, pe care procurorii îl suspectează de abuz în funcție, fals în acte și spălare de bani, relatează Euractiv.

Osman MehmedagicFoto: Captura video

Operațiunea poliției a venit ca parte a unei investigații privind falsificarea unei diplome de studii superioare a lui Mehmedagić în timp ce acuzațiile de spălare de bani sunt legate de achiziția unei locuințe din Sarajevo de către acesta.

Rectorul Universității Americane din Tuzla, Denis Prcić, a fost de asemenea arestat recent în legătură cu cazul de falsificare a diplomei lui Mehmedagić. Prcić este acuzat de favorizarea infractorului.

Inspectoratul pentru Educație din Republika Srpska (una dintre cele două entități care compun Bosnia și Herțegovina) a anulat recent diploma obținută de Mehmedagić de la o universitate privată din Banja Luka după ce a stabilit că acesta nu a trecut toate examenele necesare.

Directorul serviciului de informații a prezentat apoi o diplomă de la Universitatea Americană condusă de Prcić.

Osman Mehmedagić a fost ales director al serviciului de informații ca apropiat al președintelui Partidul Bosniac pentru Acțiune Democratică, Bakir Izetbegović, care a cerut ca acesta să fie validat pentru încă un mandat de 5 ani după expirarea primului.