Capitala afgană Kabul este apărată de acum de un sistem de apărare aeriană anti-rachetă, au anunţat duminică autorităţile, care se confruntă cu înaintarea implacabilă a insurgenţilor talibani, transmite AFP citată de Agerpres.

KabulFoto: en.wkipedia.org

Forţele afgane, care nu mai beneficiază de sprijinul aerian american crucial, nu mai controlează, practic, decât axele principale şi capitalele provinciilor, dintre care unele sunt înconjurate de talibani, existând temerea că aceştia vor ataca în curând Kabulul.

Mai multe districte din provincii vecine capitalei au căzut în mâinile insurgenţilor pe o rază de 100 km în jurul capitalei. 'Sistemul de apărare aeriană nou instalat este operaţional la Kabul începând de duminică dimineaţă de la ora 02.00' (21.30 GMT), a comunicat Ministerul de Interne.

'Acest sistem s-a dovedit util în alte părţi din lume pentru a respinge atacurile cu rachete', a adăugat sursa. Ministrul nu a precizat despre ce tip de sistem este vorba, nici când şi de către cine a fost instalat.

În decursul celor 20 de ani de prezenţă în Afganistan, armata americană a desfăşurat în bazele sale din această ţară mai multe sisteme C-RAM (contra-rachete, artilerie şi mortiere), capabile să detecteze şi să distrugă proiectilele care le vizează.

Acest tip de sistem de apărare, cu care era dotată în special baza de la Bagram, cea mai importantă a forţelor americane în Afganistan, situată de 50 km nord de Kabul, este capabil de asemenea să dea alarma în zona în care este instalat.

Talibanii au lansat în mai multe rânduri atacuri cu rachete sau mortiere împotriva forţelor guvernamentale sau străine, iar gruparea rivală Stat Islamic (SI) a întreprins un astfel de atac împotriva Kabulului în 2020. SI a revendicat la începutul anului un atac cu rachete contra bazei de la Bagram, evacuată de trupele străine şi predată forţelor afgane la începutul lunii iulie.