Serghei Lavrov: Situaţia din Afganistan se deteriorează rapid, Rusia este gata să-şi apere aliaţii regionali

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 7 iulie 2021, 12:22 Actualitate | Internaţional


Serghei Lavrov
Foto: Artyom Geodakyan / Sputnik / Profimedia
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat miercuri că situaţia din Afganistan are tendinţa să se deterioreze rapid şi a dat asigurări că Moscova este gata să-şi apere aliaţii regionali dacă va fi necesar, informează Reuters și Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus luni omologului său tadjic Emomali Rahmon că Moscova va ajuta dacă va fi necesar fosta republică sovietică afectată de consecinţele retragerii forţelor NATO din ţara vecină Afganistan.

Rahmon a ordonat mobilizarea a 20.000 de militari rezervişti pentru întărirea frontierei pe care Tadjikistanul o are cu Afganistanul, după ce peste 1.000 de membri ai forţelor de securitate afgane au fugit peste graniţă în Tadjikistan în urma ofensivei militanţilor talibani.

În timpul vizitei sale în Laos, Serghei Lavrov a declarat miercuri că Rusia este gata să folosească baza sa militară din Tadjikistan, una dintre cele mai mari de peste hotare, pentru a asigura securitatea aliaţilor săi în regiune, parte a fostei Uniuni Sovietice şi zonă în care Moscova încearcă să-şi reimpună influenţa.

"Urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Afganistan, unde situaţia are tendinţa să se deterioreze rapid, inclusiv în contextul retragerii grabnice a trupelor americane şi ale NATO", a spus Lavrov. "Acestea nu au reuşit să obţină rezultate vizibile în ceea ce priveşte stabilizarea situaţiei (din Afganistan) în timpul deceniilor în care s-au aflat acolo", a adăugat ministrul de externe rus.

Lavrov a adăugat că obligaţiile militare pe care Rusia şi le-a asumat în cadrul Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC), organizaţie post-sovietică pe care Moscova o conduce şi printre ai cărei membri se numără Kazahstan, Tadjikistan şi Kârgâzstan, sunt în vigoare.

Reprezentanţi ai OTSC au întreprins o vizită la frontiera tadjico-afgană, din care cea mai mare parte se află, potrivit oficialilor ruşi, sub controlul talibanilor de partea afgană, pentru a evalua situaţia şi a lua contramăsuri, a spus Lavrov.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1463 vizualizari

  • +6 (10 voturi)    
    Cine ce a reușit în Afganistan? (Miercuri, 7 iulie 2021, 12:38)

    BEDE [utilizator]

    Spuneți-mi vă rog cine a reușit vreodată să facă în Afganistan ceva ca să-i scoată din înapoiere?
    Britanicii s-au retras.
    Rușii s-au retras și ei în 1989.
    Americanii plus NATO nu au reușit să aducă stabilitate după 20 de ani.
    Cine oare de pe fața pământului ar reuși? Poate doar China dacă ar trimite vreo 2 milioane de chinezi.
    • +7 (7 voturi)    
      ... (Miercuri, 7 iulie 2021, 12:55)

      samuraijack [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Oricum, problemele rămân: Afganistanul e cuib de teroriști și cel mai mare producător de opium.

      Chiar daca talibanii preiau puterea, probabil vor mai fi bombardamente punctuale.
  • +4 (12 voturi)    
    Completare (Miercuri, 7 iulie 2021, 12:43)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    "Rusia este gata să-şi apere aliaţii regionali"... chiar si in cazulk in care acestia nu isi doresc sa fie aparati. Si mai are obiceiul de a-i apara pe veci si sa nu isi mai retraga trupele pe unde le-a mai deplasat pentru "mentinerea pacii".
    • -1 (5 voturi)    
      Poatw vor (Miercuri, 7 iulie 2021, 17:36)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui D.M.A.Gogu

      Poate aliatii regionali vor sa fie aparati de Rusia. De ce ar vrea Tadjikistanul sa se refugieze pe teritoriul ei soldati afgani? Ultimii sa-si apere propria tara de talibani? Esti afghan? Stai in Afghanistan. Esti tadjik? Sezi in Tadjikistan.

      Unde a ramas Maica pe vecie fara dorinta localnicilor?
      • +2 (2 voturi)    
        Tochno, starșina Popov (Joi, 8 iulie 2021, 16:31)

        Kwisatz Haderach [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

        Ești rus? Stai în Rusia, nu prin Transnistria, Crimeea, Ossetia de Sud, Abhazia, Siria...
  • +3 (7 voturi)    
    Lol (Miercuri, 7 iulie 2021, 13:17)

    mitg [utilizator]

    Mai vor anii 80.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by