Ivanka Trump și Jared Kushner se distanțează de Donald Trump pentru că se plânge tot timpul că a fost furat la alegeri

de R.P.     HotNews.ro
Sâmbătă, 26 iunie 2021, 9:57 Actualitate | Internaţional


Ivanka Trump
Foto: Agerpres/EPA
​Departe de centrul de putere de la Washington, fostul președinte Donald Trump continuă să se plângă neîntrerupt că a fost furat la alegeri, iar atitudinea lui pare să îi facă pe unii dintre cei mai fideli colaboratori ai săi de la Casa Albă să se distanțeze tot mai mult. Este vorba chiar despre fiica sa, Ivanka, și ginerele său Jared Kushner, relatează CNN citând mai multe surse din cercul apropiat al familiei Trump.

Sunt momente în care fostul președinte se plânge ore în șir pentru că ”alegerile din 2020 au fost furate”. Alteori, frustrările sale își fac apariția când vorbește despre mult sperata sa revenire în arena politică națională. Și în ciuda faptului că Donald Trump are un grup de oameni care continuă să îl asculte și să îl aplaude, ruptura dintre el și fiica și ginerele său este tot mai evidentă pe zi ce trece, potrivit unor foști oficiali de la Casa Albă, prieteni de familie, apropiați, cunoștințe și membri ai echipei Trump care au vorbit cu CNN.

Principalul motiv pentru care cei doi s-au distanțat de fostul lider de la Casa Albă este incapacitatea sa de a lăsa trecutul în urmă și de a merge mai departe.

În plus, potrivit surselor citate, Trump ar fi început să pună sub semnul întrebării rolul pe care Kushner l-a jucat în mandatul său. În schimb, Ivanka face un fel de echilibristică după ce ani de zile a fost alături de tatăl ei, iar acum încearcă să se distanțeze de minciunile acestuia legate de fraudarea alegerilor.

Obsesia fraudării alegerilor


În ultimele luni, Ivanka și Jared Kushner au fost văzuți foarte rar alături de Trump, lipsind atât de la evenimentele de la reședinția din Mar-a-Lago (Flordia) unde a plecat Trump, cât și de la reuniunile de la reședinția situată lângă clubul privat de golf Bedminster, din New Jersey.

"Au lipsit de la evenimentele obișnuite din sezonul de primăvară și vară de la Mar-a-Lago," a povestit unul dintre prietenii de familie.

CNN mai notează că absența acestora este cu atât mai evidentă cu cât nu îi despărțea practic o distanță fizică, cuplul cu trei copii mutându-se undeva în Miami unde așteptau terminarea lucărilor de construcție la noua lor locuință de pe o insulă privată din apropiere.

Kushner a început să fie tot mai puțin prezent fizic sau virtual odată ce a devenit evident că socrul său este obsedat de alegerile din 2020. "Era ca un părinte care stă prin preajmă din ce în ce mai puțin în fiecare dimineață, înainte de a-și transfera copilul la creșă”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7212 vizualizari

  • -16 (36 voturi)    
    ASTA ESTE (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 10:43)

    nash pandelica [utilizator]

    ca cu base si nutzi, care se dezicea de base, la cativa ani dupa iesirea lui base de la cotrocesti.
    trompa isi vede de treaba, dar cnn si compania progresisto marxista isi vede de propaganda anti trump. va ramane inamicul public, atata timp cat vide nu se ridica din somn.
    ca sa compenseze necazurile lui bide, sa nu para supt trump, ii ard cu trompa, inamicul public, vesnic.


    \
    • +9 (17 voturi)    
      Aberezi (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 11:55)

      Sofis [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      mai degraba vezi cu cat s-a scumpit faina la mega.
    • +7 (17 voturi)    
      Se vede clar ca ai umblat (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 12:36)

      persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      pe la scoala.Logica,claritate in exprimare,fin observator,erudit...cum laude.Bravo tie.
    • +12 (24 voturi)    
      Adevarul este ca.... (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 12:52)

      gigiN [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      ...paranoicii sunt mereu furati !!!
    • +3 (21 voturi)    
      Ar trebui si tu sa iti vezi de scoala (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 13:53)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      Fanii lui Trump nu au excelant niciodata la inteligenta si exprimare, dar fraza "trompa isi vede de treaba, dar cnn si compania progresisto marxista isi vede de propaganda anti trump" denota analfabetism. D-ala clasic, nu functional.
    • +6 (14 voturi)    
      Ca fan al lui Trump (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 17:03)

      John M. [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      trebuie sa ai inca putina rabdare ca acum 3 saptamani a declarat in North Carolina ca in August va fi reinstalat la Casa Alba. Ce mai aveti de asteptat, voi republicanii romani de Calarasi si aia 70 de milioane de hillbillies din Wisconsin, Dakota (2), Idaho, Wyoming si Oregon - nici 2 luni!!!
      • +2 (2 voturi)    
        Ca american, (Duminică, 27 iunie 2021, 0:26)

        blablavertical [utilizator] i-a raspuns lui John M.

        cel putin pretins, ar trebui sa stii ca Oregon e super democrat..
  • -11 (23 voturi)    
    Nenea Trump, (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 13:50)

    asavreau [utilizator]

    Când guvernezi și nu stârpești hoția te poți aștepta să fii și tu furat. Nu știu dacă ai fost furat la voturi, dar dacă-i așa ești singurul vinovat. Înseamnă că ai fost un prost organizator dacă nici propria campanie electorală nu ai știut să o organizezi ca să nu fie dubii. Stai cuminte și învață. poate alții știu.
  • -2 (14 voturi)    
    hehehehe (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 16:03)

    john70 [utilizator]

    "relateaza CNN" citand surse anonime.

    Din start, e clar ca e vorba de minciuni.
  • +2 (20 voturi)    
    Daca analizeaza cineva OMUL Trump... (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 16:13)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    ...va constata ca a fost total nepotrivit pentru o functie atat de importanta, iar acum, cand n-o mai are, jeleste ca un copil caruia i s-a luat "jucaria".

    SUA a avut un presedinte care a facut tara de rahat in timpul mandatului lui, tratand o tara ca pe o companie in proprietatea lui...

    Hâc ! Părerea mea...
  • +4 (16 voturi)    
    Ca să vezi... (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 16:30)

    rubberduck [utilizator]

    Kevin și Barbie se dezic de Jabba The Hut!!! Dar ei au profitat din plin de daddy/socru cât timp a fost băgat în Casa Albă. Kevin, spre pildă, și-a rezolvat monstruoasa datorie pe care o avea la clădirea aceea la numărul 666 pe care a cumpărat-o cu un credit de peste un miliard de dolari. În timpul dictaturii lu tata socru, „un fond de investiții din Middle East a preluat clădirea si datoria și i-a dat lu Kevin câteva zeci de milioane de USD pentru onoare”. Deci Al Jarezzel și Barbie au câștigat enorm de pe urma lui Trump. Plus informațiile de stat comercializate la terți de Jared-două-gropițe. Acum se dezic... Ce mai famiglia, frate!
  • -2 (16 voturi)    
    Adevarata întrebare evitata de CNN (Sâmbătă, 26 iunie 2021, 17:04)

    Setalcott [utilizator]

    Ca e tactic avantajos sa te plângi sau sa nu te plângi, treaba lor. Dar de ce nu ii intreaba CNN întrebarea esențială: a fost sau n-a fost furat?
  • +3 (5 voturi)    
    Daca declara ceva CNN, este o minciuna ! (Duminică, 27 iunie 2021, 9:14)

    Cugetator [utilizator]

    Impreuna cu utilizatorul Setalcott , intreb si eu de ce CNN se baga in vorba, ca sa maculeze pe Trump si pe copii acestuia Ivanka si Jared , in loc sa investigeze problema minora a eventualului furt al alegerilor. In cazul total improbabil al unei declaratii CNN ca alegerile au fost totusi furate , singura concluzie ar fii ca alegerile au fost perfect corecte, fiindca CNN minte intotdeauna !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by