Locuitorii din Lisabona trebuie să respecte o serie de noi restricţii care intră în vigoare începând de vineri, după ce varianta Delta, identificată prima dată în India, a devenit predominantă în capitala Portugaliei, provocând o nouă creştere a numărului de cazuri de COVID-19, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Capitala portugheză este una dintre municipalităţile în care restricţiile sanitare au fost înăsprite, unde magazinele şi restaurantele se confruntă cu o reducere a programului şi a capacităţii lor de primire, în timp ce restricţii de deplasare vor fi impuse de vineri până luni în regiunea în care se află oraşul Lisabona. Persoanele care deţin certificatul sanitar european sau prezintă un test COVID-19 cu rezultat negativ vor putea totuşi să se deplaseze în mod liber.

"Măsurile se schimbă tot timpul! E greu să ţii pasul cu ele", spune Isabel Goncalves, care lucrează într-un magazin din centrul istoric al Lisabonei.

"Sincer, cred că aceste măsuri vor avea puţine efecte, dar, în fine, sunt necesare", a declarat la rândul ei Maria Casales, o pensionară din capitala portugheză.

În Lisabona, a fost redus programul magazinelor, precum şi cel al cafenelelor, patiseriilor şi restaurantelor, care vor trebui să se închidă la ora locală 22:30 în timpul săptămânii şi la ora locală 15:30 în timpul weekend-ului.

"Sâmbăta şi duminica sunt cele mai bune zile lucrătoare pentru mine. Cum să lucrez în acest condiţii?", a declarat, cu îngrijorare, Joao Gomes, proprietarul unui restaurant din Lisabona. "Poliţia ar face mai bine să se concentreze pe adunările de oameni" care nu respectă regulile de distanţare, a adăugat el.

"Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a ne proteja. Întrucât facem parte din comunitate, trebuie să fim solidari", a declarat Ruth Camacho, proprietara unui magazin din capitala portugheză.

Varianta Delta, identificată prima dată în India, a devenit predominantă în Lisabona şi periferiile sale, provocând o nouă creştere a numărului de infectări în Portugalia.

Vineri, autorităţile portugheze au anunţat peste 1.600 de infectări în ultimele 24 de ore, dintre care 1.049 au fost detectate în regiunea Lisabonei.