Trei persoane au murit și alte zeci sunt date dispărute după ce o clădire cu 12 etaje din Miami, Florida, s-a prăbușit. Președintele Joe Biden a declarat că este vorba despre o stare de urgență. În jur de 99 de persoane sunt căutate, fiind încă neclar câți oameni se aflau în imobil în momentul prăbușirii, relatează BBCși Reuters.

cladire prabusita (bbc)Foto: Hotnews

Președintele Joe Biden a declarat că este vorba despre o stare de urgență și a dispus trimiterea de ajutoare federale.

Până acum, au fost localizate 102 persoane, în timp ce alte 99 nu au putut fi găsite încă.

Cauza prăbușirii imobilului nu este clară nici ea, incidentul afectând jumătate din complexul rezidențial de 130 de apartamente, blocul fiind construit în 1980.

Migranți latino-americani au fost declarați dispăruți de către consulalte, printre aceștia figurând și rude ale primei doamne din Paraguay. Echipele de intervenție nu i-au putut localiza pe sora și cumnatul primei doamne Silvana López Moreira. Cei trei copii ai acestora sunt și ei dați dispăruți.

Echipele de intervenție au reușit să scoată dintre dărâmături 35 de persoane, dintre care 10 au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar două au fost transportate la spital.

În timpul operațiunilor de căutare și salvare a izbucnit și un mic incendiu, însă acesta a fost stins în 20 de minute. Căutările continuă.

Președintele Joe Biden a reacționat chiar înainte ca autoritățile locale să facă demersurile pentru decretarea stării de urgență.

"Le spun oamenilor din Florida, orice ajutor din partea guvernului federal vă stă la dispoziție. Noi așteptăm, doar trebuie să cereți ajutor și vom fi acolo”, declara Biden.

Arăta de parcă era 9/11

Clădirea este pe bulevardul Collins, din orașul Surfside situat la nord de Miami Beach.

Unul dintre martorii oculari, un bărbat care își plimba câinele împreună cu frații săi a povestit că a auzit, la un moment dat, zgomotul prăbușirii clădirii.

Inițial a crezut că este vorba despre o motocicletă, dar când și-au întors privirile au văzut un nor de praf, după care au fugit spre locul incidentului pentru a vedea ce se întâmplă.

Un alt bărbat care a fost la fața locului imediat după momentul prăbușirii imobilului a declarat pentru CNN: ”Arăta de parcă era 9/11 (atentatele din 11 septembrie 2001 din New York).

(Se actualizează)