O tornadă a distrus joi locuinţe în mai multe localităţi din sud-estul Cehiei, provocând rănirea a sute de persoane, potrivit serviciilor de urgenţă şi poliţiei, relatează AFP, EFE și Agerpres.

Tornada puternica în CehiaFoto: captura video

UPDATE 02.30 Zeci de răniţi şi distrugeri de amploare în zona oraşelor cehe Breclav şi Hodonin. Imaginile de televiziune arată scene de devastare generalizată, cu maşini răsturnate şi clădiri cu pereţi şi acoperişuri prăbuşite.

Rafale puternice de vânt, grindină de mărimea unei mingi de golf şi vânt cu viteza unui uragan au doborât numeroşi copaci şi au provocat pagube importante la clădiri şi maşini, potrivit televiziunii publice.

Numai la spitalul Hodonin au fost tratate aproximativ 200 de persoane rănite şi, potrivit unor surse spitaliceşti, au existat şi decese, a transmis postul public de radio.

Ministrul de interne Jan Hamacek a descris situaţia ca fiind „foarte gravă” şi a declarat că au fost trimise toate echipele de urgenţă disponibile, inclusiv echipe de salvare cu câini pentru a localiza eventualele persoane prinse între dărâmături.

Spre zona afectată se îndreaptă şi echipe de salvare din ţările vecine, Austria şi Slovacia, pentru a-i ajuta pe pompierii cehi.

Munca echipelor de intervenţie este îngreunată de faptul că zeci de mii de locuinţe din regiune au rămas fără curent electric.

UPDATE 00.50: Un meteorolog al televiziunii cehe a declarat că tornada ar fi putut atinge nivelurile F3-F4, cu viteze ale vântului de 267-322 km pe oră în ultima fază.

Acest lucru ar face-o cea mai puternică din istoria modernă a ţării central-europene şi prima tornadă din 2018.

„Estimăm că între 100 şi 150 de persoane au fost rănite, inclusiv copii şi persoane în vârstă”, a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă, Michaela Bothova, pentru televiziunea cehă.

Ministrul de interne Jan Hamacek a avertizat că se aşteaptă să existe persoane decedate, subliniind că sunt în curs de desfăşurare căutări pentru a găsi persoane sub dărâmături.

„Toate serviciile de salvare disponibile sunt mobilizate sau se îndreaptă spre regiunea Hodonin, unde mai multe localităţi au fost lovite de tornadă”, a scris Jan Hamacek pe Twitter.

De asemenea, guvernul ia în considerare mobilizarea armatei dacă va fi necesar, a mai spus el. Se aşteaptă ca serviciile de salvare austriece şi slovace să-şi ajute omologii cehi, au precizat aceştia.

În Hodonin, un oraş de la graniţa cu Slovacia, un azil de bătrâni a fost avariat.

În fotografiile şi clipurile care circulă pe reţelele de socializare se puteau vedea clădiri distruse, copaci smulşi din rădăcini, maşini avariate, precum şi incendii.

Televiziunea cehă a transmis că aproximativ şapte oraşe mici au fost avariate „masiv”, citând un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă.

Agenţia de ştiri cehă CTK l-a citat pe primarul din Hrusky, care a declarat că jumătate din localitate a fost distrusă de furtună.

Zeci de persoane rănite au fost internate la spitalul din Hodonin după ce tornada a trecut prin zonă şi a răsturnat şi un autobuz, a precizat aceeaşi sursă.