Șapte mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe Grecești au fost răniți miercuri seara la Atena într-un atac cu vitriol de către un preot pe care aceștia îl audiau disciplinar, a spus poliția, potrivit AFP

Preoti ortodocsi greciFoto: Sakis Mitrolidis / AFP / Profimedia Images

Trei dintre aceștia erau încă spitalizați miercuri seară, precum și un ofițer de poliție care se afla la locul atacului, a adăugat aceeași sursă.

Potrivit presei grecești, aceștia au suferit arsuri multiple, în special la față.

Suspectul, un preot, care era audiat în cadrul unor proceduri disciplinare și care risca să fie excomunicat din Biserică, este acuzat că este implicat în trafic de droguri, potrivit agenției de știri elene ANA.

Președintele grec Katerina Sakellaropoulou a condamnat acest atac.

Primul ministru Kyriakos Mitsotakis a vorbit după incident cu episcopul Ieronymos II, arhiepiscopul Atenei, șeful Bisericii Grecești.

El și-a exprimat „profunda sa tristețe” și a asigurat că statul va oferi „toată asistența medicală posibilă pentru recuperarea rapidă a victimelor acestui atac”.