Regina Elisabeta a II-a și-a ținut miercuri audiența săptămânală cu premierul britanic Boris Johnson, pentru prima dată în persoană de când a fost pusă în aplicare carantina în martie 2020 pentru a stopa răspândirea coronavirusului, anunță AFP.

Boris Johnson si regina Elisabeta a II-aFoto: Anwar Hussein Collection / Sipa Press / Profimedia Images

După mai bine de un an de discuții telefonice, suverana de 95 de ani și șeful guvernului conservator, ambii vaccinați împotriva lui Covid-19, s-au întâlnit la Palatul Buckingham.

Fuseseră deja prezenți împreună la recepția susținută la mijlocul lunii iunie în prima zi a summitului marilor puteri ale G7, în sud-vestul Angliei.

Regina a petrecut cea mai mare parte a carantinei la castelul Windsor, vestul Londrei, cu excepția unei perioade la reședința sa scoțiană de la Balmoral.

Potrivit presei britanice, suverana, care și-a pierdut soțul în aprilie, intenționează acum să rămână de cele mai multe ori la Castelul Windsor.

Cu ocazia vizitei sale de miercuri la Palatul Buckingham, ea a prezidat și o ceremonie de decorare, în timp ce le-a condus în ultimele luni prin videoconferință de la Windsor.

Aceste întâlniri au fost organizate pe măsură ce contaminările cu coronavirus continuă să crească în Regatul Unit, din cauza unui focar puternic al variantei Delta detectate inițial în India.

Autoritățile sanitare au raportat miercuri 16.135 de cazuri pozitive în 24 de ore, cel mai mare număr de la începutul lunii februarie și 19 decese suplimentare, aducând totalul la 128.027 decese.