Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte îi ameninţă cu închisoarea pe "proștii" care refuză să se vaccineze anti-COVID

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 22 iunie 2021, 11:44 Actualitate | Internaţional


Rodrigo Duterte
Foto: Profimedia Images
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte amenință că îi va încarcera pe filipinezii care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, într-un moment în care guvernul de la Manila încearcă să intensifice campania de vaccinare pentru a preveni răspândirea variantei Delta a coronavirusului, mai contagioasă, conform dpa.

Într-un discurs difuzat luni seara la televiziune, Duterte a spus că "proştii" care nu vor să se vaccineze ar trebui pur şi simplu să plece din ţară, astfel încât să nu ajungă să infecteze mai mulţi filipinezi.

"Există o criză cu care se confruntă ţara. Este o urgenţă naţională. Dacă nu doriţi să vă vaccinaţi, vă voi aresta", a declarat liderul filipinez.

Duterte a spus că va cere autorităţilor să facă o listă cu persoanele care refuză să se vaccineze.

"Trebuie să alegeţi - fie vă vaccinaţi, fie vă voi trimite la închisoare", a amenințat el.

Ministrul justiţiei, Menardo Guevarra, a precizat marţi că nu există nicio lege care să incrimineze refuzul vaccinării. "Cred că preşedintele a folosit doar cuvinte puternice pentru a atrage atenţia asupra necesităţii ca noi să ne vaccinăm şi să ajungem la imunitate colectivă cât mai curând posibil", le-a spus Guevarra jurnaliştilor. "Ca avocat, ştie că este legal să alegi să te vaccinezi", a adăugat el.

Peste 2,1 milioane de filipinezi au fost complet vaccinaţi după lansarea campaniei de imunizare, în martie.

Numărul total de cazuri de coronavirus din Filipine a crescut la 1.364.239, cu 5.249 de cazuri raportate luni, a anunţat Ministerul Sănătăţii, adăugând că numărul total al deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 23.749. (Sursa: Agerpres)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1786 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    stai (Marţi, 22 iunie 2021, 13:15)

    aaxx [utilizator]

    Bun, trimiti oamenii la inchisoare, si ce rezolvi ?
    <Facepalm>
    • 0 (2 voturi)    
      Rezolvi pandemia (Marţi, 22 iunie 2021, 14:53)

      Costi888 [utilizator] i-a raspuns lui aaxx

      :)))))


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by